Apoi mi-am dat seama că mă pricep la scris, la școală, când deși aveam multe, multe compuneri ca temă, le scriam ușor.
Însă, prima pasiune pe atunci era sportul, mișcarea. Poezia era mereu pe locul doi.
Eram mereu pe afară, în orice anotimp, lider de ulițe, prezentă la toate schimburile care se făceau între copiii din sat: de gânduri, de glume și obiecte…iarna mai ales, ieșeam la joc și excelam la aruncat cu bulgării de zăpadă în copaci sau în stâlpi.
Viața a avut grijă să inverseze locurile… la momentul potrivit. Am avut 10 ani de pauză în care am dispărut complet din lumea literară.
Am revenit apoi pentru că am ales să nu mă desprind de lumea copilăriei. De aici îmi iau energia pentru a face față fiecărei zile.
De asta iubesc să scriu poezii pentru copii. Mă regăsesc în ele și le scriu cu avânt, cu energie.Sunt eu când fac asta. E minunat să vezi că le place atât de mult, încât le cer în fiecare zi.
Am câțiva copii în vecini care vin pe înserate la mine și îmi spun:
-Citește-mi o poezie, sau chiar vin cu unele pe care le știu pe de rost. „
[mashshare]
Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025
- TopHotel Awards 2025: Intra acum in competitie! - februarie 20, 2025
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
Leave A Comment