Pagină de jurnal

20 octombrie 2014

 

Magic…

Este ora 5 dimineața în Vatra Dornei, Suceava, la Pensiunea Casa Di David. Afară, întuneric beznă. Camera, înfundată într-o liniște mortuară. În tăcerea aceasta de vid, răsare prompt sunetul alarmei mele. Mă trezesc în capul oaselor fără nici o reținere, mai energică și vie ca viața însăși pentru că, înainte să merg la culcare am proclamat cu tărie lui Dumitru: „mâine dimineață la 5 mă trezesc ca să merg la alergat printr-o pădure draga mie”.

Echipată toată, cu încălzirea făcută, articulațiile mele pornesc în ritm de alergare către pădurea mea specială. Cerul este întunecat și semi-senin, iar din când în când pe șosea, mai bântuie două faruri de mașină speriind întunericul de pe colțurile clădirilor. La început am ascultat câteva melodii la căști, dar pe măsură ce mă apropiam de spațiul mistic, de un verde închis, m-am lăsat în voia notelor de vânt și foșnet. Trec cu dârzenie prin poarta către lumea noctură, misterioasă de brazi, ignorând parcă liniștea surdă, neobișnuit de chinuitoare, și fuga pământului de sub picioare când în lipsa aceasta de lumină parcă levitez în necunoscut.

Imediat ce intru, pășind pe holul misterios, sunt surprinsă de un sentiment rece că sunt privită, că mii de ochi se uită la mine, se întreabă cine sunt și ce treabă am prin părțile acestea, cum de vin singură, cum să mă întâmpine… Mă opresc o clipă și scurt, parcă superficial, spun o rugăciune de acceptare a mea în acele locuri, la acea oră matinală, uitând complet să mă prezint. Totuși, cu un pic de lumină de la mobil, continui să alerg înainte. Pe poteca străbătută de străjeri înalți cu frunze ascuțite, aerul curat, revigorant îmi inundă plămânii. Alergarea mea în nemișcare dezmorțește semne de întrebare fantomelor pădurii adormite sub plapuma mirajului nocturn-fioros.

Respirația mă răcorește și îmi încânta papilele olfactive. Continui să alerg până ajung la o bifurcație de drumuri pe care nu mi le amintesc… Îmi amintesc cum, copilă fiind, în sesiunile de antrenament din taberele de tenis de câmp, alergam curajos pe timp de zi, îndrăzneț, de întreceam toate fetele, chiar și câțiva băieți la proba de rezistență. Îmi amintesc cum începea să mă doară în stânga și, totuși, continuam să alerg cu dorința de a învinge acea durere, urmărind diferite reacții ale corpului meu la diferite modalități de a respira sau de a-mi folosi mușchii în alergare. Și făceam aceasta, doar din dorința de a mă întrece pe mine, fără a ține cont de vreo carte, sau de vreo știință sau altele. Eram pur, inocent copil, curat la minte și la suflet, cu un trup puternic, sănătos, breaz… Îndrazneață, curajoasă… Inițiatoare… Așa am fost mereu. Așa sunt și acum… Așa vreau să cred…

Iată-mă-s! Alerg în necunoscut pentru că iubesc misterul și… Și mă opresc brusc.

Sunt fermecată… Hamacul luminos și galben stăpânește peste vârfurile giganților cu coif ascuțit și crengi larg deschise de jur în prejurul lor. O urmă de rotund în umbră și o semilună neonică, subțire, luminează cald peisajul feeric înconjurat de brazi și platoul întins, mare de iarbă, presărat alocuri cu puieți îndrăzneți și tupeiști. Pentru că, pentru a crește în mijlocul câmpiei de iarbă, descoperit, ai nevoie de ceva tupeu. Însă, nimeni nu rămâne nesupravegheat, nici chiar eu. Străjerii înalți veghează mereu sub sclipirile rare de diamante, care de care mai strălucitoare și mai limpede. Fiind ușor acoperit de norii gri-cenușii, tare îmi doresc să văd mai mult din cerul acela superb, mai mult din sclipirile de diamante oglindite doar în ochii mei aprinși de splendoare. În privirea aceea pierdută, prinsă de peisaj, spontan și neplănuit, îmi mut atenția pe un nor pufos și ciufulit.

Sunt nemișcată și doar privesc la spectacolul ce mi se arată. Acel nor greoi începe a se mișca, lent și ascultător, mai la marginea șcenei domnițelor de diamant; și ridică, astfel, cortina unei noi lumi, unei găuri, unui tunel plin de stele strălucitoare și zglobii care îmi prinde și mintea și privirea. Ce sentiment… Că în cer ar fi o gaură presărată de luminițe pâlpâitoare și albe, ca niște Cenușărese dansatoare, ca niște balerine plutitoare. Și rămân tot așa… Nemișcată în dansurile fermecătoare. O șcenă feerică de spectacol pentru cine are visul în suflet și în minte răbdare.

În mintea mea e Nimic. Sunt goală în fața lui Dumnezeu. Îmi vine totuși un gând măreț: această grădină, oază de frumusețe, cine a creat-o? Pentru cine a creat-o? Din moment ce mă găsesc aici, înseamnă că pentru mine, pentru fix acea clipă. Cum mă face să mă simt această oază de splendoare? Iubită, fermecată, împlinită, uimită, îndrăgostită, inocentă, măreață, desăvârșită! Dacă Dumnezeu e Tatăl peste tot, și Tatăl meu Ceresc, și el a creat asta pentru mine, înseamnă că, plină de dragoste pentru ai mei copii, voi crea asemenea oaze de frumusețe pentru sufletul lor, pentru bucuria lor, pentru desăvârșita creație ce vor fi și sunt în viitor. Înseamnă că asta e menirea, și așa e dat să fie. Acum Te înțeleg, iubite Tată. Ca să mă apropii de tine, trebuie să contemplu creația Ta și să plăsmuiesc una a mea.

…În energia acestui gând continui să mă mir, să admir, să mă las purtată de peisajul ce continuă să mi se arate. Mulțumesc și mulțumesc acestui cadou desăvârșit. Mulțumesc!!

Mă revăd alergând pe aici și mă opresc. Fac cunoștință cu micuța fetiță blondă și subțire, cu ochi albaștri și veseli și îi vorbesc cu dragoste. Ea îmi răspunde imediat și mă ia de mână. Îmi spune că nu știe ce poate face și cum își poate folosi puterile, iar asta stârnește câteva lacrimi reci pe obrazul meu încă înfierbântat de la alergat. Îi cer iertare și…

Trosc! Un lemn crapă în întunericul pădurii. În prima fază nu m-am speriat, dar rozătoarea cea mică a început să învârtă din ce în ce mai repede rotițele minții, iar ale mele gânduri au început să ruleze rapid. O întreb pe mica fetiță cum să mă orientez, ce să fac: să merg înainte, să mă întorc pe drumul pe care am venit? Gândind așa, mai aud câteva lemne trosnind. Nu știu ce să cred. De la Dumnezeu și îngerași, la animale violente… Sau curioase?… La tâlhari… Sau la un cerb frumos? Încerc să mai vorbesc cu fetița, dar a disparut. Fac câțiva pași în alergare spre înainte, dar mă opresc și o iau înapoi. Nu îndrăznesc nici să aprind lumina să văd ce e. Dau să mă întorc. Înainte de a pleca, totuși, mai mulțumesc odată Naturii și Pădurii ghidușe.

Pornesc în alergare. Numai ce salt câțiva pași și mă întorc brusc. Rămân nemișcată. Mi se pare că am auzit un câine alergând către mine. Mă uit bine și nu e nimic. Pornesc în alergare din nou, cu o lumină mică în față de la telefon și cu mâna dreaptă la dos, îndreptată în spate pentru că-mi oferă un sentiment de protecție. Alerg cu inima în fundul pieptului și ajung aproape de barieră, unde se răresc copacii și apoi ies complet din pădure.

Și am ieșit… Și văd iar luna, cum plutește deasupra coifurilor ascuțite, îndepărtate, care păzesc strașnic o comoară secretă, nemaiîntâlnită până atunci de mica, curioasa și neastâmpărata fetiță. O revăd și o îmbrățișez de „la revedere”. O observ plecând zglobie și veselă, cu părul dansând în urma ei. Și rămâne să o revăd cât de curând, ca să lucrez cu această inimă prea trepidânde în ultima perioadă.

Întorcându-mă spre pensiune, mai am o dată sentimentul că mă fugărește un câine din spate, fapt pus pe seama unor frunze care, frecate și ridicate în alergarea mea, mi-au dat senzația auditivă că sunt luată prin surprindere de un câine care aleargă nervos spre mine. În sfârșit. Parcă aș fi în filme. Cred, totuși, că există entități care ne urmăresc în fiecare clipă. Și fiecare spațiu, are măcar una, o entitate care îl coordonează. Ca o firmă care e coordonata de un patron.

Odată ajunsă la pensiune, în camera liniștită, fac un duș și îmi încep ziua cu mormăitul gros și masculin al blondului cafeniu cu ochi albaștri și piele de catifea, ascunsă și protejată bine de norișorul alb și călduros de pe patul molcuț.

Ce a mai urmat în ziua respectivă… Nimic cu atât de multă adrenalină. Mă bucur că am avut timp să scriu aceste rânduri, căci, pe lângă muncă și organizări și discuții, mai rămâne și o parte a sufletului ce cere atinsă.

Te pup!

 

Aventura continuă! Păstrăm aproape! 🙂
Urmărește-ne cu un click!

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)