Darurile de la biserica reformată dinAlbiş

Cu micuţa margaretă în mână şi cu poveţeleprinţesei în inimă am plecat din Marghita spre Albiş.  Vechiul domeniu medieval stăpânit cândva de nobilii Zolyomi, măaştepta să-i descopăr darurile şipoveştile. Din depărtare am zărit turnul înalt, cu ceas, al Bisericii Reformate care veghea mândru întreaga localitate.

-IoiZiggy,îi musai să vezi biserica protestanţilor când meri în Albiş. Adevărate comori te aşteaptă acolo. Şi acesta e doar începutul! îmi răsunau în minte cuvintele unui prieten marghitan.

-Dacă-i musai îi musai, îmi spun eu, cotind de pe drumul principal direct spre biserică.

Gardul masiv cu bare de fier ocrotea tezaurul medieval: construcţia masivă cocoţată pe un mic deal. Înconjurată de un jeleu verde-maroniu, un mic pâlc de brazi şi foioase. Aleea ducea de la poartă ţintă spre biserică. În stânga ei, o suită de monumente: statuia lui Irinzi Jozsef, coloana de lemn şi monumentul eroilor. Acesta din era străjuit de un vultur mare de piatră. Când am trecut pe lângă el puteam să jur că ochii de piatră au aruncat sclipiri tăioase spre mine.

-Prea mult drum fără pauză îmi spun. Ceva plutea în aer totuşi, ca şi cum cineva mă urmărea.

Am intrat în biserică hotărât să nu las o impresie de moment să-mi strice vizita. Am admirat ferestrele romanice, amvonul şi băncile, pline de obicei în timpul slujbelor. Un iz regal se simţea în interiorul bisericii.

Profit de faptul că uşa de lângă amvon era deschisă şi urc pe scara îngustă şi întunecoasă mai să-mi frâng picioarele. În turla bisericii, clopotele cele mai stăteau neclintite. Mă apropii de fereastra acoperită cu plasă şiplăcuţe de lemn. O dau la o parte ca să fac loc unei privelişti superbe…Albiş înconjurat de câmpii întinse şi păduri.

-Oare ce mă mai aşteaptă acolo, în desişul acela, murmur eu cu nerăbdare.

Dau să părăsesc  biserica în tăcere, pe aleea de odinioară dar monumentul eroilor mă mai reţine totuşi…

-Hai să mai stau, îmi spun cu un sentiment de nostalgie. Pot să-i omagiez pe eroii de război care au căzut pe meleagurile poporului de la care învăţ.

Eram în faţa monumentului, cu ochii ţintă pe vulturul de piatră aşezat deasupra lui.

Îngenunchez şi dau să ating cu mâna numele eroilor surprins pe vecie în piatră.

Nu apuc să isprăvesc gestul căci o strălucire puternică mă orbi pe moment. Un ţipătascuţitsfâşie cu violenţă aerul.

Privesc din nou monumentul şi rămân şocat.

-Ce grozăvie mai e şi asta, gândesc alarmat. Vulturul, de piatră adineauri, prinsese viaţă. Puternica făptură se ridicase la câţiva metri în aer. Ţipaşi bătea ameninţător din aripi.

-Cine îndrăzneşte să tulbure somnul eroilor asupra cărora eu veghez? Vocea sa înspăimântător de puternică răsuna în văzduhul umplut de nori plumburii acum. Tu piciule?

-Stai, răspund eu iute, trebuie să fie o greşeală!

-Dacă e o greşeală, aceea eşti tu. O să am grijă să te şterg de pe faţa Pământului! Se mai ridică câţiva metri în aer dând şi mai tare din aripi. Creatura chiar se pregătea să mă atace.

Eram speriat la culme dar am reuşit să-mi păstrez calmul. Intuiam că trebuie să existe o soluţie.

-Ce să fac ? Cum să-i arăt că se înşealăşi că nu vreau decât să-i cinstesc pe eroi ?mă fulgeră un gând.

Vulturul îşiaţinti ghearele ascuţite asupra mea şi se lansă spre mine.

În ultima clipă, îmi amintesc de micuţa floare din mână, amintirea de la prinţesa Margareta.

O întind în faţa vulturului, ţipând cât mă ţineau rărunchii:

-Nu am venit să fac niciun rău! Vreau doar să cinstesc memoria acestor eroi morţi în războaie.

Această margaretă e un dar de la prinţesa Margareta! Sunt sigur că o cunoşti.

Vulturul se opri brusc din picajul său. Rămase în aer continuând să bată din aer.

-Prinţesa, tună el. Da, o cunosc! Cine eşti tu străine şi ce vrei ?

-SuntZiggy, replic eu hotărât, dar totuşi tremurând de la sperietura de dinainte. Am venit din oraşul celor şapte coline! Iată că am venit în ţinuturile Albişului ca să găsesc talanţii pe care îi ascunde şi să spun întregului popor despre ei.

Vulturul se aşeză pe monument, mai liniştit acum.

-De ce n-ai spus aşa puştiule?Aş fi putut să te ucid foarte uşor…

-Ştiu, încă puţin şi eram prânzul tău, spun eu, uimit că îmi găsisem puterea să glumesc cu cel care era să-mi fie călău.

-Îmi pare rău, răspunse ruşinat vulturul. Eu sunt spiritul protector al acestor eroi. Am crezut că vrei să le faci un rău şi le pătezi memoria. Sutele de ani îşi spun cuvântul. Iarta-mă !

-E înregulă, replic eu, potrivindu-mi liniştit fesul. Am de gând să merg în pădurea de la Albiş. Tocmai am văzut-o din turla bisericii.

-Aah, da ! O să te bucurisă-l întâlneşti pe bătrânul stejar secular care e ascuns în inima pădurii. Ziggy, aş vrea să-ţi dăruiesc nişte lucruri care să-ţi facă viaţa uşoară în ţinuturile Albişului. Stai o clipă !

Vulturul îşi luă zborul şi se afundă în pătura groasă de nori.

Reveni în viteză în câteva clipe ţinând în gheare trei obiecte : un stilou, o cutie de chibriturişi un micsul de hârtiecu un sigiliu.

Se apropie încet de mine lăsând să-mi cadă în braţe lucrurile.

-Poftim Ziggy ! Sunt lucruri de care ai nevoie ca să obţii maximum din vizita ta pe aceste meleaguri. Foloseşte chibritul şi stiloul la monumentul fraţilor Iryni !Depune-le inaintea monumentului în semn de ofrandă. Nu te teme, nimeni nu te va mânca acolo. Este totuşi un tâlc pe care cele două obiecte te vor ajuta să-l descifrezi.

Foloseşte sulul atunci când intri în pădure. Deschide-l doar atunci când gardianul pădurii ţi-l va cere. Citeşte mesajul înainte să îl dai !

Am înţeles, mărite spirit, răspund eu cu recunoştinţă.

-Cu drag Ziggy, îţi va plăcea ce ai să descoperi aici. Fii cubăgare de seamă, căci noi încercări te aşteaptă în viitoarele destinaţii. Văd că te ţii tare şi asta te va ajuta să mergi mai departe. Persistenţa este o virtute !

Zâmbesc.

-Ia aminte, repetă vulturul, mergi spre monumentul fraţilor Iryni şi apoi spre pădure, cu trecere prin zona cramelor.

-Bine, aşa voi face !Îţimulţumesc !

Vuturul se transformă din nou în stana de piatră.

-Veghează asupra acestor eroi, şoptesc eu cu admiraţie lăsând margareta pe piatra funerară.

Părăsesc curtea bisericii reformate, cu următoarea destinaţie clar conturată în minte : locul de naştere al fraţilor Iryni.