Bazilica Romano-Catolică: simplitate și sobrietate în stil baroc

Cel mai mare edificiu baroc de pe teritoriul României şi una dintre cele mai frumoase bazilici din Europa se află la Oradea.  Bazilica „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria” este catedrala Diecezei de Oradea. Lăcașul constituie împreună cu Șirul Canonicilor și cu Palatul Episcopal cel mai mare ansamblu baroc de pe meleagurile poporului român. în anul 1991 primește de la Papa Ioan Paul al II-lea  rangul de basilica minor.

Catedrala actuală a fost construită între 1752-1780. Planul edificiului a fost realizat de arhitectul italian Giovanni Battista Ricca, chemat în Sfântul Imperiu Roman de împărăteasa Maria Tereza. După moartea acestuia, construcția a fost terminată din 1777 de către arhitectul vienez Franz Anton Hillebrandt, care a împodobit biserica cu ornamentații în stil baroc austriac. Acesta și-a impus concepția artistică în special în realizarea fațadei și a decorațiunilor interioare.

Altarele din Bazilica romano-catolică au un caracter clasicizant, reflectând preferința pentru sobrietate și simplitate specifică etapei târzii a barocului. Cele două statui, executate în anul 1897 de Francisc Eberhardt, îi reprezintă pe Sfântul Ştefan şi Sfântul Emeric.

La intrarea laterală a Catedralei există câteva monumente funerare din secolele XV și XVI, în stil gotic şi renascentist, care au aparţinut vechii Catedrale a Cetăţii.

[mashshare]

ZiggY

Labirint și ureche ciulită la Bazilica romano-catolică

De cum intru în interiorul curții, abundența de verdeață îmi sare-n ochi. Copacii bătrâni și tineri stau smeriți la locul lor, îngânând o rugăciune. Caut cu privirea un loc unde să pot sta. Imediat văd pe partea dreaptă o bancă. Mă îndrept spre ea și mă așez. Admir labirintul viu din fața mea iar gândurile-mi sunt furate de idealuri înalte.

Razele soarelui mângâie blând zidurile bisericii, scoțând în evidență culoarea muștarului. Orologiul bate ora 12 fix. În fața bazilicii privirea-mi rămâne pierdută asupra a două statui.

-E o vreme perfectă pentru o plimbare. Nu-i așa? …zise una dintre statui.

-Într-adevăr. Ce-aș vrea să mai fiu om și să zburd prin pădure, printre copaci și frunze sau desculț  pe câmpul cu iarbă mătăsoasă, să mă zgâiesc (strâmb) la soare și să mă arunc în râu ca să mă las purtat de undele lui… spuse cu nostalgie cealaltă statuie.

Bazilica Romano-Catolică: simplitate și sobrietate în stil baroc
-Dar nu mai ești din păcate. Timpul tău a trecut. Ai putut face asta atâta timp cât ai fost în viața de pământean. Acum nu putem decât să vedem trecătorii, vizitatorii și toți străinii care vin pe aici. Ai avut o șansă pe care ai folosit-o cum ai știut, îi răspunse ca un tată plin de experiență care știa despre ce vorbește.

-Ai dreptate. Timpul meu a trecut… Crezi că muritorii ne aud când vorbim?…întreabă pe un ton copilăros.

-Nu cred. Sunt preocupați de ale lor. Abia dacă ne observă, d-apoi să ne și audă. Deși… cred că băiețelul ăla de pe bancă mă pune pe gânduri. Are ceva special și cred că înțelege mai multe decât pare, zicând cu glasul plin de subînțelesuri.

-Am observat și eu că are ceva diferit față de restul oamenilor care trec pe aici. Nu ți se pare ciudat?

-Nu. Abia asta e normal și cred că va ajunge să cunoască multe taine și să descopere multe mistere…

1 fix. Se aude orologiul cum sună. Se pare că vizita mea trebuie să ia sfârșit. În pași agale și c-un zâmbet către soarele care mă răsfață cu razele lui, mă îndrept spre ieșire.

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)