Pensiunea Belvedere e o unitate de cazare cu restaurant, situată la intrarea în orașul Târgu Neamț, în nordul județului Neamț. Numele nu este doar o întâmplare, căci de aici beneficiezi de o priveliște splendidă asupra zonei. Ne-a bucurat să revenim în acest loc, mai ales că în trecut, în cadrul unui infotrip în Ținutul Zimbrului, am avut ocazia să luăm masa la Belvedere și am rămas în minte cu ceaiul negru servit în ceainice negre simpatice, din fontă, și clătitele negre cu dulceață de trandafir.
Pensiunea Belvedere oferă cazare în opt camere duble, amenajate elegant, într-un stil rustic modern. Cinci dintre camere sunt matrimoniale, iar celelalte trei au paturi separate.
Cazarea poate fi cu mic dejun sau fără, în funcție de preferințele oaspeților. Dacă ai vreme, însă, îți recomandăm să nu te abați de la a bifa micul dejun: o omletă cu mușchi file și brânză de burduf e un start bun, zicem noi. Unde mai pui că am băut aici cea mai bună cătinadă, cu sfeclă și morcov, a unui producător local, de la Orange Valley.
La parterul clădirii se află restaurantul și terasa pensiunii, un gastro pub unde dacă te-ai așezat la masă, garantat te îmbarci într-o călătorie culinară prin lume. Asta am făcut noi, degustând din toate bunătățile, atât din bucătăria românească, cât și din preparate tradiționale. Am încercat din toate câte puțin: unul dintre cele mai bune hummus-uri, cu ardei copt și muguri de pin, quesadilla cu cheddar, pui și legume, șnițelul Belvedere, cu smântână și cașcaval, coastele și ciorba rădăuțeană. Dacă ești iubitor de deserturi, trebuie să guști din clătitele negre cu sos de vanilie, din papanașii cu dulceață de zmeură sau căpșuni și, bineînțeles, cheescake-ul cu oreo.
Experiența șederii noastre la pensiunea Belvedere a fost una pe care ne-o vom aminti cu drag, mai ales datorită oamenilor care fac acest loc să fie așa. Am cunoscut o echipă amabilă, foarte prietenoasă și mereu atentă cu noi.
Îți oferim câteva motive să îți prelungești vacanța în Neamț:
Cetatea Neamț – 5 km distanță; Se află la aproape 500 m altitudine și este un punct de belvedere excelent asupra Ozanei. În vremuri non-pandemice, vara se organizează și Zilele Cetății Neamț, un eveniment cu parade medievale, concerte în aer liber, târg al micilor producători din zonă, al meșterilor populari etc.
Casa Memorială Ion Creangă din Humulești – 4 km distanță; Este, probabil, cel mai cunoscut obiectiv turistic al județului Neamț. Casa a fost construită în jurul anilor 1830 și e un etalon excelent pentru a arăta tinerei generații condițiile în care trăiau românii acum aproape două secole.
Parcul Natural Vânători-Neamț – 25 de km distanță; Aici poți merge pe trasee de aproximativ 2 ore, cu mașina de teren sau pe jos, pentru a vedea zimbri aflați în semilibertate, libertate sau captivitate, însoțit de un ranger care știe locurile și mișcările animalelor
Muzeul Casa Popa din Târpești – 14 km distanță; o casă tradițională, construită la 1867, care a aparținut lui Nicolae Popa și care astăzi adăpostește piesele pe care le-a lucrat în lemn și piatră de-a lungul vieții, dar și detalii ale folclorului românesc expuse tot aici la muzeu.
Ionela Lungu, modelator în lut – 4 km distanță; Creează personajele lui Creangă din lut, pe care îl modelează ulterior. Pe Ionela o găsești la magazinele de la baza cetății Neamț, înainte să urci drumul către cetate.
Satul Monahal Agapia – 11 km distanță; Așezarea de maici din Agapia e un model pentru orice comunitate, un loc de rugăciune. În sat mai pot fi vizitate Muzeul Vivant și Casa Memorială Alexandru Vlahuță. Ținutul Mănăstirilor din Neamț e un obiectiv principal pentru cei care doresc să participe la pelerinaje în această zonă.
______________________________________________________________________
Fotografii realizate de Ionuț Teoderașcu
Fotografii Dronă: Cosmina Carmen
- 3 cazări faine din România unde să petreci de Revelion | Recomandat de Zig Zag prin România - noiembrie 10, 2021
- Crăciun în România | 4 opțiuni de cazare pentru sărbători de poveste - noiembrie 8, 2021
- Familia Vlădoi | Cazare și tururi de cramă cu degustare la 15 km de Constanța - august 18, 2021
Leave A Comment