Biserica Reformată reprezintă un punct de reper atât pentru locuitorii orașului cât și pentru turiștii care ajung pentru prima dată aici.
Cercetătorii istorici au multe lipsuri când vine vorba despre documentarea Bisericii Reformate. Au reușit să afle doar că a fost construită între 1792–1809 iar turnul acesteia a fost finalizat în 1836. Stilul arhitectural este neoclasic.
Aspectul actual, cu elementele din lemn și cupola roșie au fost mistuite de flăcări și refăcute, în urma unui trăsnet. Asta se întâmplă la aproximativ 60 de ani de la finalizarea construcției.
[mashshare]
Ploaia și Biserica Reformată
Afară ploua torențial iar eu mă plimbam prin centrul istoric din Baia Mare. Îmi era frig și mă grăbeam să ajung undeva unde să mă adăpostesc de ploaie. În același timp voiam să mai fac câteva fotografii înainte să se lase seara și să plec acasă.
Eram pe Podul Viilor când văd în fața mea turnul roșu a unei biserici impunătoare. S-a dovedit a fi Biserica Reformată. Mă opresc cu gândul de a așeza trepiedul și a lua câteva cadre cu biserica. Frigul și ploaia rece îmi cam încurcau planurile. Nu am mai pus trepiedul, am făcut rapid o poză cu gândul că trebuie să arăt și altora imaginea cu Biserica Reformată.
M-am adăpostit de ploaie, iar după un timp, văzând că nu se mai oprește…am plecat spre casă. Aș fi vrut să am mai mult timp să fotografiez această Biserică Reformată.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment