Am boxat cu vicecampionul olimpic din Barcelona din ’92, Faustino Reyes, la categoria ușoară.
A fost un meci strâns. În toiul luptei am izbutit să-i dau un out teribil de puternic… Era pe călcâie, clătinându-se, iar arbitrul mă număra pe mine. Am rămas stupefiat. M-am dus în colțul ringului, la maestru.
-Dă-mi mănușile jos! I-am spus dezamăgit. Nu mai are rost să continui să-și bată joc de mine.
Toți erau uimiți…Era un meci de box transmis în direct de televiziunea spaniolă: locul olimpic al României, concura cu cel al Spaniei.
În momentul în care arbitrul i-a ridicat mâna lui Reyes ca să-l anunțe câștigător, i-am ridicat și eu mâna sportivului. L-am condus până la colțul ringului și i-am făcut loc ca să iasă.
M-am dus apoi să salut public din Sala Sporturilor din Valencia, de vreo 6-7 mii de locuri. Toată lumea s-a ridicat în picioare și a început să mă aplaude. A fost o bucurie imensă pentru mine, chiar dacă tocmai pierdusem.
Am mers, la vestiar…A venit inclusiv președintele Federației Spaniole de Box, Guzman, și m-a felicitat. Tu eres un grande boxero (Ești un mare boxeur) îmi zice Reyes prezent și el acolo. Când am ieșit afară s-au făcut cordoane de oameni, ca să dea mâna cu mine.
A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea ca sportiv. „
[mashshare]
Ziggy merge în sala de box
De la meciul de box, povestit mai sus sau campionatele câștigate au trecut mulți ani…Sportivul român care odată era aplaudat de o sală întreagă a trecut la a transmite, în calitate de antrenor, tot ceea ce a învățat pe parcursul carierei.
„Boxul se face până la o anumită vârstă. Trebuie să știi și când să te lași, să nu fii sac de box pentru alții iar când termini cariera să dai bună ziua la păsări pe stradă. ”
A simțit că asta este acum datoria lui…să formeze noi campioni și mai ales, oameni cu o gândire independentă.
„Noi nu formăm sportivi numai pentru box. Îi educăm și pentru viață.”
Ne-am întâlnit în locul unde el se simte cel mai bine: sala de box a Liceului Dragoș Vodă din Sighet. Aici pregătește tineri din oraș dar și din împrejurimi ca să fie prezenți la cel mai înalt nivel: campionate naționale de juniori , mondiale sau europene. Chiar recent, unul dintre ei s-a întors în țară cu titlul de vicecampion mondial la juniori.
Se bucură pentru și împreună cu elevii săi pentru fiecare victorie și progres obținut. În același timp, știe să fie ferm și obiectiv când sportivii greșesc, în sala de box, sau mai ales în afara ei.
Pentru acest om dedicat meseriei de antrenor dar și formării copiilor ca oameni, Ziggy spune: Maestre, jos pălăria 🙂 !
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment