10339693_558080227655469_3572811659837904378_n

” Niciodată nu m-am gândit că o să profesez în muzică. Cântam doar pentru mine, încă de la grădiniţă. Până în clasa a 8-a vroiam să fiu preot. După clasa a 9-a gândul cu preoţia s-a dus. Am fost la dansuri apoi. Cum profesoara era o fire mai dură m-am speriat şi am renunţat. M-am concentrat apoi pe muzica populară. În 2005 am revenit la ea dar ca să cânt. Mi-a spus: nu ai voce extraordinară dar nici foarte proastă. Ca să răzbeşti ai nevoie de bani, pile şi talent. Acasă am discutat cu ai mei. Am avut noroc de fratele meu care era în străinătate şi care m-a susţinut financiar. Am înregistrat câteva piese şi am participat la un concurs la noi la Humor unde am luat premiul 1. Acum trebuia să mai fac alte piese pentru că urma festivalul de la Mamaia. Trebuiau iarăşi bani. Au apărut discuţiile că băgăm mulţi bani, că îi dăm aşa în vânt numai că vreau eu neapărat să cânt. Le-am zis: Acuma-i momentul, o să vină timpul când o să am eu bani de n-o să ştiţi ce-i cu voi. Tot părinţii m-au susţinut, am mai făcut o piesă şi am mers la festival la Mamaia în 2006. Din peste 300 de participanţi au trecut 50 printre care şi eu. Nefiind destul de pregătit, nu am luat nimic. A fost momentul când am spus că nu-s bun, gata mă las. Profesoara mea a zis: „Bagă-ţi minţile în cap că nu concursurile fac artistul. Sunt atâţia artişti care n-au luat premii în viaţa lor.” M-am ambiţionat, m-am pregătit mai bine şi în 2007 eram prezent la toate festivalurile de muzică folclorică. Când am ajuns iarăşi la festivalul de la Mamaia, am luat premiu, o menţiune. Dacă luam premiu mai mare, nu aveam voie să particip în 2008. Iar când am participat în 2008, am luat trofeul şi o maşină. Mă gândeam, uite cum e viaţa asta, uneori trebuie să insişti. Am ştiut că sunt bun! „

Zig Zag prin Suceava – Hyperlapse

Trecând prin dulcea Bucovină, spectacolul naturii îţi încântă ochii. Mănăstirile pictate, de piatră sau din lemn, sunt loc de pelerinaj pentru suflet. Monumentele, statuile sau cetăţile îţi aduc aminte că aceste meleaguri au o istorie aparte: Bogdan Vodă, Ştefan Cel Mare, Alexandru Cel Bun şi alţi domnitori le-au protejat de atacuri străine şi le-au făcut să prospere.
În judeţul Suceava, te întâlneşti cu oameni de toate felurile. Muncitori şi activi din fire, te surprind cu poveştile şi tradiţiile lor…şi mai ales prin mândria de a fi bucovinean.
Aceasta este Suceava aşa cum am cunoscut-o noi !

[mashshare]

ZiggY

Vocea de aur din Gura Humorului

Din primele zile de când am ajuns în Suceava mi s-a recomandat să stau de vorbă acest artist al muzicii populare. Imediat ce am ajuns în Gura Humorului l-am și contactat.
Din păcate chiar în ziua aceea trebuia să plece din țară. Mi-am dat seama că este destul de ocupat cu concertele în străinătate. Trebuia să ajungă în SUA. Mi-a spus când se întoarce și am stabilit să îl sun atunci și să ne vedem.

Am plecat deja din Gura Humorului și eram acum în Câmpulung Moldovenesc. Am vorbit cu el și în câteva ore a venit el chiar la restaurantul hotelului unde eram cazat.
Fiind de vârste apropiate ne-am înțeles de minune. Mai întâi i-am povestit eu câteva detalii în legătură cu călătoria pe care o fac după care l-am rugat să îmi povestească despre el. A spun așa: „să o luăm de la început” și mi-a povestit cam toată viața lui, începând cu copilăria și până în zilele de astăzi.
E o persoană foarte deschisă și ambițioasă. Am văzut în el un artist de mare valoare. Pe lângă faptul că e talentat și muncește mult, în primul rând e om și consideră că trebuie să se comporte omenește cu toată lumea.

Sunt bucuros că mi-am făcut un nou prieten din Gura Humorului. Am primit de la el, pe lângă timpul și energia consumate în acea discuție, câteva CD-uri cu muzica lui și câteva vederi, tot cu el.

Voi avea ce asculta când vreau ceva tipic bucovinean.

Echipa Zig Zag prin România