Capela Calvaria este caracterizată prin forma cilindrică a altarului. A fost construită în 1848 și reabilitată de mai multe ori, neînțelegându-se inițial motivul datorită căruia se deteriora. Cercetătorii au aflat că structura capelei este afectată de un izvor subteran care iese la suprafață chiar în fața intrării. Motivul pentru care clădirea a fost deteriorată cel mai mult este altul: exploziile din cariere și din subteran din perioada în care activitatea minieră prospera.
Ultima lucrare de amploare a avut loc în 2007. Astăzi Capela Calvaria, de pe dealul Minei, veghează asupra orașului și o v-a face cu stabilitate pentru multă, multă vreme.
[mashshare]
Capela Calvaria: ar ieși un film de groază perfect
Mă îndreptam hotărât spre Lacul Albastru când mi-am dat seama că voi trece chiar pe lângă Capela Calvaria. Tocmai vorbisem zilele trecute cu cineva din Baia Sprie, care îmi povestea despre capelă.
Spunea că în fiecare an, pe 14 septembrie, mulți credincioși romano-catolici urcă pe Dealul Minei ca săparticipe la sfintele rugăciuni care se oficiază la Capela Calvaria. Mi-am continuat drumul dar am decis să revin.
Am revenit spre seară. Era deja trecut de asfințit și speram să văd și panorama orașului pe timp de noapte. Priveliștea era uimitoare, mă simțeam ca într-un oraș ca și Brașovul. Mai uimit de atât am fost când am început să cobor. Am întors capul și am văzut Capela Calvaria printre copacii răsfirați și fără frunze cum strălucește sub cerul nopții. M-au trecut fiorii. Mă simteam ca într-un film de groază.
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025
- TopHotel Awards 2025: Intra acum in competitie! - februarie 20, 2025
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
Leave A Comment