O crenguță buclucașă

E prima zi din săptămână- luni. E o nouă zi pentru noi descoperiri. Astăzi mi-am propus să mă plimb prin Parcul Traian. Mă pregătesc repede și înainte de a ieși, nu uit să îmi iau aparatul de fotografiat și straița.

Aerul proaspăt de început de primăvară mă întâmpină de cum pășesc  afară. Soarele zâmbăreț îmi gâdilă fața cu razele lui, dârele de nori abia schițați se alintă pe cerul de azur și un ciripit jucăuș de păsărele mă fac să-mi întorc capul pentru a-mi da seama de unde vine. Ultimele picături de rouă sunt îmbrățișate cu duioșie de către pământul abia trezit la viață.

Ajung în parc și observ cum o vrăbiuță se tot zvârcolea printre ramurile unui copac.

-Cip-cirip! Cip-cirip! Ajutor! Cineva să mă ajute, vă rog! …se auzea strigând sărmana vrăbiuță cu glasul suav.

Merg  mai aproape să văd ce se întâmplă. Piciorușele ei erau prinse într-o creangă buclucașă și cu cât se zbătea mai tare, cu cu atât se împotmolea mai mult.

-Tinere Ziggy, știu că înțelegi ce spun și că ai inima neprihănită. Te rog să mă salvezi și-ți voi împărtăși un mister.

-Mintenaș, îi spun eu, în timp ce-mi puneam straița pe otavă.Amu-nită vin la tine.

Cu grijă și atenție, îi eliberez piciorușele din strânsoare și o scot din pomul cu pricina. Își scutută penele cenușii în palmele mele și-mi mulțumește mângâindu-mă pe podul palmei cu ciocul subțirel.

-Îți sunt recunoascătoare Ziggy! Acum mă voi ține de cuvânt , așa cum ți-am promis, îmi spune privindu-mă cu ochii ei mici și negri.

Mă pun liniștit pe otavă și-mi ciulesc urechile, fiind curios de ceea ce urma să ascult.

-Vezi clădirea aia albă de peste drum?..mă întreabă serios vrăbiuța.

-Da, îi răspund neștiind ce vrea să spună cu asta. E Casa Comitatului…

-Se pare că ești mai ocoș decât credeam. Oamenii nu știu când a fost construită sau în ce condiții, dar străbunica mea a prins acele timpuri și mi-a povestit când eram mai mică. Un om simplu s-a gândit să facă o clădire care să servească oamenilor importanți și unde să se adune pentru a lua decizii importante și să se gândească la strategii și alte cele. Știa că ceea ce va construi el nu va mai rămâne la fel, dar a vrut ca să-i rămână utilitatea pe care a gândit-o și așa a fost și este până acum. Și vrei să-ți mai spun ceva? …mă întreabă ștrengăreț.

-Ce anume?

-Cel care a construit casa a salvat-o pe străbunica mea tot dintr-un copac. A avut aceeași pățanie ca mine… Hi, hi… Și a zburat din palmele mele.

Uimit de ceea ce trăisem, îmi îndrept privirea către clădirea de peste drum și încerc să-i deslușesc misterul în mintea mea.

Mintenaș*=imediat

Otavă*=iarbă

Amu-nită*=chiar acum

Ocoș*=isteț