Casa Darvas la Roche: toate lucrurile se leagă între ele

După o zi aprigă de plimbări prin oraș adorm ca un prunc nou născut, cu aparatul foto în brațe. Printre ultimele fotografii se afla Casa Darvas La Roche, construcția în stil secession ce pare să sfideze tiparele.

Dintr-o dată mă trezesc în Oradea, într-un decor tipic începutului de secol. Pe clădirea în fața căreia mă aflam puteam citi cu litere mari: Cafeneaua Emke urmate de echivalentul în maghiară.

Emke…susur eu uimit. Aici am vorbit cu cei patru poeți maghiari, fondatorii societății literare “ A Holnap “. Dinăuntru se auzea mare zarvă. Era o zi de toamnă, senină, cu frunzele arămii în copaci și un vânt ștrengar care se strecura printre ele, doborându-le pe cele mai firave, în zgomotul asurzitor al liniștii.

Ce este aici întreb eu un tinerel îmbrăcat în costum de epocă care se plimba holbându-se la mine. Mi-am dat seama de ce.

Măi să fie, chiar nu arăt ca un orădean de societate privindu-mă într-o ușă de sticlă. Râd.

-Ce se întâmplă aici?  Îl întreb, curios.

-Nu, nu ,nu  știi? Răspunse cu o bâlbâială amuzantă.

-Nu!

-Domnul Imre Darvas și asociatul său La Roche din Elveția dau o recepție pentru frații Vágó care tocmai i-au terminat casa. Trebuie să plec, adăugă el, speriat să vadă așa o creatură.

La intrarea în cafenea era un mic suport cu ziarul vremii. Îl zidic și citesc: 13 septembrie 1912. La asta nu mă așteptam!

Stârnit de zarva din cafeneaua Emke intru. Mulți oameni, așezați la mese, sau în grupuri mici își vedeau de discuțiile lor.

Inaintez și instinctiv simt să merg în partea dreaptă unde șase persoane, îmbrăcate foarte elegant, în hainele vremii, discutau. Cele două cupluri  îi felicitau și strângeau mâna celor doi bărbați.

Mă apropii și îmi caut de lucru. Era cam greu căci oamenii mă priveau nițel ciudat.

Surprind o frântură de conversație. Unul dintre cei felicitați răspunde:

-Domnule Darvas, stimată doamnă Schutz Margit, domnule La Roche, mă bucur că vă place casa pe care eu și fratele meu am proiectat-o pentru domniile voastre.

Nu se poate, îmi zic, așa ocazie nu se pierde!

Intru în discuție salutându-i cu un zâmbet generos.  Puțin șocați la început cele șase persoane importante în Oradea acelor timpuri, îmi ascultă povestea călătoriei mele cu mare interes. Începem să glumim și să povestim despre casa recent construită și tendințele în arhitectură în oraș.

-O întrebare pentru frații Vágó am, replic eu la un moment dat.

-Te ascultăm tinere, răspunseră ei doi veseli, în cor.

-Cărui fapt se datorează originalitatea Casei Darvas La Roche ? E diferită față de secession-ul vienez cu care Oradea se obișnuiește acum.

-Așa este, spuse Lászlo, mândru.

-Asta pentru că felul nostru de gândire vis a vis de tot ce ne înconjoară se reflectă în ceea ce facem, îl completă Jószef mai serios.

Pentru noi nu există arhitectură fără natură și arta populară. Ele ne provoacă imaginația să creeze și ne aduc aminte de strămoșii nostri. Pe de altă parte geometria ne face să ne utilizăm mai mult partea rațională.

-În arhitectură, interveni Lászlo, toate aceste elemente se leagă între ele. Nu există separare. Ține seama de acest lucru dacă vrei să-ți folosești la maximum potențialul în călătoria ta: partea artistică și cea rațională a minții tale trebuie să lucreze mereu împreună.

Cele două cupluri se uitau admirativ la frații arhitecți, dând aprobator din cap.

-Deși suntem antreprenori adaugă Darvas și pentru noi e valabil acest lucru. Râsete au început.

Continuau să se prelungească până când imaginile au dispărut.

Deschid ochii. Adormisem îmbrăcat cu aparatul la piept. Cu ochii cârpiți de somn, îl deschid și privesc zâmbind Casa Darvas La Roche.

Partea rațională și cea artistică a creierului trebuie să lucreze împreună pentru ca un om să dea tot ce are mai bun din el…șoptesc eu amintindu-mi mesajul din vis. Nu-i rău pentru o întoarcere în timp!