Clădirea care a prins viață din Oradea

Arhitectura din orașul Oradea are ceva deosebit. Încă nu am descoperit ce, dar sunt pe cale să aflu. Oriunde merg, pe stânga și pe dreapta văd tot felul de palate și construcții care de care mai impunătoare. Unele se evidențiază prin mărime, altele prin decorațiuni iar altele prin forma diferită. Una mai frumoasă ca alta, parcă se întrec în a atrage privirile.
Ajung pe o străduță și din depărtare văd o clădire complet modelată cu flori, de jos până sus. Partea de sus avea o formă deosebită, Nu veneam nici un colț, nici un unghi la această clădire. Peste tot numai curbe elegante, arcuiri line și nimic care să îți deranjeze privirea. Era o plăcere să mă uit la ea. Observ la un moment dat, în mijlocul părții de sus a clădirii, o mică fereastră în formă de inimă.
– Apropie-te Ziggy! Vino să-mi vezi fiecare detaliu.
Nu știam de unde vine vocea asta pe care o auzeam dar la un moment dat, observ cum inima de pe clădire începe să pulseze. Vocea venea chiar de la clădire.
– Cine ești tu? Întreb eu puțin derutat.
– Eu sunt Casa Deutsch! Vulturul Negru mi-a povestit despre tine. Aștept de ceva timp să treci și pe la mine. Doar nu era să pleci din Oradea fără să mă cunoști!
– Bineînțeles, vreau să văd tot ce e frumos aici înainte să plec mai departe.
– Să știi Ziggy, că frumusețea e la tot pasul. Trebuie doar să ști să o vezi.
– Mă străduiesc, până acum nu am de ce să mă plâng.
– Nu mă tem, am auzit că faci o treabă bună.
– Spune-mi câteva lucruri despre tine, Casă Deutsch.
Nici un răspuns, se făcuse liniște.
– Casă Deutsch, mai ești aici?!
Oamenii care treceau se uitau ciudat la mine. Se minunau cum de cineva vorbește cu o clădire. Probabil mă credeau nebun. Mi-am continuat drumul, însă eram decis să aflu povestea de la Casa Deutsch.