Onoarea constructorului iscusit

Ajuns într-un colț îndepărtat al meleagurilor poporului de la care învăț, m-am așezat pe o bancă în fața unei clădiri impunătoare. Se pare că aceasta reprezintă o instituție importantă pentru comunitatea locală.

Cufundat în gândurile mele, mă trezesc că un om de-al locului mă salută:
– Ziua bună tinere! Hmm, se vede de la o poştă că nu ești de pe aici…Așa-i?
– Bună ziua! Aveți dreptate, vin de departe. Ziggy este numele meu.
– Eu sunt Tibor.
– Mă bucur să te cunosc. Ce îmi poți spune despre clădirea asta?
– Este un loc unde se iau multe decizii importante pentru cei care locuim aici. Înțelepții zonei se aducă aici și discută. Are o poveste veche, e un castel cu o istorie cum nu am mai auzit. Ai vrea să o asculți?
– Desigur. Te ascult!

Ne-am aşezat amândoi pe o bancă din parcul din faţa primăriei. Soarele se juca în voie printre ramurile copacilor.
– Acum câteva sute de ani, începu Tibor pe un ton mai grav, marele boier care deținea pământurile din jur a decis să construiască un castel. A chemat cei mai iscusiți constructori. Le-a dat resurse nelimitate să zidească cel mai frumos castel. Voia să fie împodobit cu pietre nestemate, stâlpi de marmură și decorațiuni din aur și argint.

În ochii localnicului un licăr ciudat se zărea.

-Constructorii, continuă el, au făcut un plan iar zidurile se înălţau zi de zi, puţin câte puţin. Oamenii începeau să-şi dea seama că vor avea o clădire cum nu mai văzuseră pe atunci.
– Acum de ce nu mai e împodobit ? intervin eu.
– Ai răbdare micule călător, mă dojeni Tibor cu blândeţea unui bunic… Ascultă povestea până la capăt!
– Bine, continuă, te rog.
– Odată la câteva zile ceva ciudat se întâmpla. Zidurile viitorului castel se dărâmau peste noapte și constructorii trebuiau să o ia de la capăt. Au făcut asta o dată, de două ori, de trei ori…degeaba! Dezamăgiţi, neştiind ce să mai facă i-au spus boierului.

Acesta credea că este blestemat și a dat sfoară în țară că cine îl va ajuta să ridice castelul, va primi jumătate din averea sa și pe fiica lui de soție. Mulți meșteri, vraci și viteji din toate colțurile țării au venit să deslușească misterul. După multe încercări zidurile tot se dărâmau la câteva zile. Nimeni nu reușea să ducă treaba la bun sfârșit. Când marele boier era pregătit să renunțe la visul lui, un tânăr constructor a venit și i-a zis: „Să-mi dai bani de cheltuială și haine de primeneală iar eu am să plec în lume. Am să aflu tainele și misterele construirii unui astfel de castel măreț și am să mă întorc să îți împlinesc dorința.”
– A acceptat boierul? spun eu agăţându-mă strâns de firul poveştii sale.
– Se temea să nu fie un escroc care să-i ia banii și să plece în lume fără să mai audă nimeni de el. Dar neavând altă variantă, îl crezu pe tânăr pe cuvânt, îi dete cele trebuincioase și încuviință călătoria acestuia.

Flăcăul își luă rămas bun și plecă în lume. Ani la rând, boierul aștepta zi de vară până-n seară să se întoarcă tânărul constructor dar nici urmă de acesta. Până într-o zi geroasă de iarnă, când boierul deja nu se mai aștepta să îl vadă, acesta i se înfățișă la ușă.

Stătură la vorbă până seara târziu. Tânărul îi povesti că trebuie să îl lase să construiască castelul așa cum a învățat el iar visul drag inimii lui se va împlini. Boierul, încă neîncrezător a acceptat până la urmă.

Au pregătit toate cele trebuincioase și cum s-au topit zăpezile s-au apucat de treabă. Spre toamnă castelul era gata.

Boierul era mândru nevoie mare! Bucuros că are castelul mult dorit, s-a ținut de promisiune și a dat tânărului mâna fiicei sale și jumătate din averea sa. Pe lângă asta, l-a numit cavaler de onoare al curții sale. Toată lumea știa la acea vreme de onoarea tânărului constructor și era dat drept exemplu când cineva își dădea cuvântul.
– Castelul a fost construit așa cum îl vedem astăzi?
– Nu chiar Ziggy, de-a lungul timpului au mai apărut câteva modificări dar în mare, zidurile sunt aceleași.

Am privit privit amândoi pentru o clipă Castelul Csaki.
– Mulțumesc Tibor, îi spun privindu-l drept în ochi.  Povestea ta mă duce cu gândul la onoare şi cât de important este să te ţii de cuvânt.
– Ziggy, tot ce au realizat oamenii vreodată măreţ a pornit de la încredere şi cuvântul dat! Sunt bucuros că ţi-a plăcut și sper să o spui și tu altora.

Privi în direcţia opusă castelului Csaki. Am priceput imediat că vrea să plece.

-Eu acum trebuie să plec, zâmbi elmă grăbesc spre casă.
– La revedere Tibor!
Am mai rămas câteva clipe în acel loc, meditând la povestea căzută aşa, ca din cer. Să fie oare o întâmplare ?

Asta nu îţi pot spune. Totuşi mi-am propus ca din acel moment, când promit ceva, să mă țin de cuvânt indiferent de ce ar apărea. Vreau să ajung un om onorabil la fel ca tânărul constructor de care mi-a povestit marghitanul.