În căutarea noastră de oameni cu povești frumoase de viață, la recomandarea Cristinei din echipa Colinele Transilvaniei am ajuns în Saschiz. Pe lângă faptul că este una din viitoarele destinații de ecoturism din Transilvania, satul este liniștit și curat.

Parcăm mașina în fața sediului Fundației Adept Transilvania, unde îl întâlnim pe Marinel Gyorfi.  Știam de la Cristina că este foarte tânăr și că de doi ani practică meșteșugul olăritului însă noi abia așteptam să îl cunoștem personal. Așa că, după ce am făcut cunoștință, ne-a invitat să tragem o fugă până la Atelierul de ceramică.

– Să am un ban de câte ori am mers pe drumul ăsta, aș fi milionar astăzi, îmi spune Marinel râzând. Este drumul care duce spre Atelierul de Ceramică.

La intrarea în atelier ne-a întâmpinat o masă plină de farfurii făcute proaspăt de câteva ore. Era o comandă pe care o onorează cu drag pentru o persoană.

În Anglia, la o fundație înființată de un român, a învățat arta olăritului alături de alți tineri, folosind o tehnică demult uitată în Saschiz. Cunoscută sub denumirea de sgrafitto, tehnica presupune aplicarea unui strat de glazură pe obiectul de lut. După ce are loc procesul de uscare, prin scrijelire, se obține modelul dorit. Iar după ardere rămâne imaginea desenată pe fondul de culoarea glazurii.

La inițiativa celor de Fundația Adept Transilvania, pentru ca Marinel să continue ceea ce a învățat în Anglia, a luat naștere Atelierul de Ceramică. Aici Marinel își petrece majoritatea timpului, mai ales în timpul săptămânii.

– Haideți să vă fac o demonstrație de lucru, spune Marinel la fel de zâmbăreț cum ne-a primit.

Își pune șorțul ca un adevărat maestru și pune mâna pe lut ca un profesionist. Rupe cu poftă de muncă o bucată potrivită și o trântește în mijlocul roții. Începe să prelucreze lutul adăugând apă din când în când. Folosindu-și imaginația și accelerând pedala, ceramica albastră de Saschiz prinde viață în fiecare zi! 🙂

– Acum îl ridic de 3-4 ori până îi scot bulele de aer, ne explică el.  Mâinile trebuie să fie fixe, doar lutul trebuie să se miște în mâini.

Ne spune că de fiecare dată când pune mâna pe lut e ca și cum ar fi pentru prima oară. Atât de mult iubește ceea ce face. Își  aduce aminte de momentele când nu-i ieșea deloc ceea ce voia să obțin.

– Aveam lut și-n păr, eram plin pe haine. Așa insistam, mă enervam și iar încercam până prindea formă. Numai ambiția m-a ajutat să nu renunț și să continui până reușesc.

Ne învață Marinel că cel mai important este să îți placă meseria asta. Dacă nu te dedici în totalitate atunci când te apuci să lucrezi lutul, nu iese. Nici la fete nu mă pot gândi când lucrez, spune Marinel râzând. Sunt aici sută la sută.

– Și dacă nu-ți place, cum faci să-ți placă, întreabă colegul meu Marian?

– Îți faci o cană și bei din ea. Și atunci vezi ce simți, dacă îți place că ai băut din ceva făcut de mâna ta. La atelier mai vin persoane care rămân impresionate și apreciază mult munca mea iar eu când văd asta, mă ambiționează să devin mai bun decât sunt

Am rămas hipnotizată de modul în care prelucra lutul, iar când ne-a întrebat dacă vrem să încercăm parcă nu puteam să mai scot niciun cuvânt deși îmi doream din suflet să mă așez la roata olarului.

Așa că Elena a fost mai pregătită ca mine și s-a lăsat inițiată de Marinel care are și abilități de profesor. Ne încuraja când procedam cum trebuie și intervenea atunci când vedea că suntem pe drumul greșit.

Nici pe departe nu ne-a ieșit ce am fi vrut noi, o vază sau o cană, solniță sau un turnuleș, pentru că ne lipsesc orele de practică pe care Marinel le are deja.

Dar am avut ocazia să simt textura lutului, să lucrez la roata olarului. Un sentiment foarte plăcut. Iar murdăria, de pe șort, roată și mâini… e o murdărie specială, diferită și combinată cu sentimentul de mândrie 🙂

Când mă gândesc că generații întregi au crescut datorită bunicilor meșteșugari mă face să mă simt onorată că mă aflu în fața unui tânăr, de doar 21 de ani, care duce mai departe această artă.

Marinel este singurul din Saschiz care continuă meșteșugul olăritului. Are încredere că alți tineri care sunt în etapa de învățare îi vor călca pe urme și se vor alătura lui. Nu se plânge de muncă, are comenzi de onorat și doi colegi care îl ajută în atelier atunci când simte că nu face față.

Cu un simț al umorului aparte, o veselie molipsitoare și un caracter puternic, Marinel ne-a mai dat o lecție de viață: „Să nu treacă o zi fără să râzi, niciuna măcar, insistă el.”

Cu zâmbetul pe buze și inima plină de mândrie și bucurie. Așa am părăsit Atelierul de ceramică din Saschiz.

Mulțumim, Marinel și felicitări că ai ales România! 🙂

Cu drag,
Cosmina

Echipa Zig Zag prin România

Fotografii realizate de Oancia Iulian şi Acăprăriţei Elena Andreea

 

Echipa Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!
Echipa Zig Zag prin România