Un om al armatei primeşte darul strămoşilor din Neolitic: ceramica de Vădastra
Ne-am lăsat fermecaţi de căluş. Am văzut ce artă iese din mâna meşterului Tănase. Am încercat şi un flip, trip occidental în manieră freestyle, cu Marius Constantin. Acum a venit momentul să ne aşezăm lângă roată şi să privim cum reînvie o tradiţie veche de 7.500 de ani.
Pământul ars are miros de poveste în atelierul lui Ionel Cococi. Olteanul din Vădastra a îndrăznit să-şi schimbe statutul în societate: de la armată la olărit.
Cele două nu par să aibă nimic în comun, însă românul nu este limitat de astfel de diferenţe. A fost curios, a îndrăznit şi a schimbat. Nu doar viaţa personală ci şi o comunitate întreagă.
Cum a început totul?
„În 2000, în localitatea în care trăiam, s-a desfăşurat un proiect pentru a reînvia ceramica de Vădastra, la care au luat parte profesori de la mai multe universităţi din lume.
Îniţial m-am oferit ca voluntar în acest proiect. Trebuia să-i transport cu maşina personală dintr-un loc în altul. Până la acea dată n-am avut nicio legătură cu olăritul.”
Până la acea dată, Ionel Cococi făcuse Liceul de Construcţii Maşini, lucrase în armată de şapte ani, se dezvoltase în comerţ însă nu se gândise niciodată că o să lucreze cu lut. Dar când te aştepţi mai puţin, destinul te surprinde.
„Din curiozitate am încercat, singur, acasă, să fac ceea ce voiau cei implicaţi în proiectul derulat în 2000 să obţină: vase, replici ale ceramicii neolitice de Vădastra. (…) La următoarea lor venire le-am arătat primul vas. Au fost plăcut surprinși.”
Care a fost totuşi secretul?
L-am aflat direct de la Ionel Cococi.
Curaj, spirit liber, flexibilitate în gândire, pragmatism şi un strop de noroc. Dacă toate acestea sunt pigmentate cu calităţi de autodidact, atunci rezultatul este expus la sediul Unesco, în Paris, la Milano, Torino iar Vădastra nu rămâne doar un sat din judeţul Olt.
„Eram o persoană fără pregătire, dar cu îndemânare şi suflet. Acesta a fost destinul meu. (…) Vă dați seama că a fost un pas foarte mare, dar ulterior am realizat că cel mai mare avantaj a fost că n-am știut nimic.
Am fost nevoit să fac multe experimente, să pun la punct tehnica de ardere, de ridicare. Am fost invitat apoi la București, să țin un curs la Universitatea de Arte. Spuneau că prin materialele folosite de mine am contrazis teoria”
Zig Zag: De ce este atât de specială ceramica de Vădastra?
IC: Fiindă ne leagă de timpurile preistorice ale pământului oltenesc şi păstrează urmele civilizaţiilor anterioare.
Tot atât de antice şi speciale sunt şi tehnicile sau elementele: tehnica inciziei, exciziei sau arderea (prin care se obţine culoarea neagră a vaselor în cuptorul săpat în pământ).
Elementele precum spirala (care simbolizează viaţa), dinţii de lup în zig-zag (care ţin locul apei, ale valurilor), triunghiul, rombul, toate dispuse într-o ordine matematică.
Deşi în momentul în care vizitezi un atelier de olărit, nu poţi să nu te gândeşti cum ţi-ar sta la roata olarului, pentru Vădastra ar trebui să te lipseşti de acest gând fiindcă nu îl vei găsi. Spre deosebire de ceramica tradiţională, în cultura Vădastra nu se execută produsele cu ajutorul roţii.
Când propria gospodărie îi este sursă de inspiraţie şi sursă de material arheologic necercetat, olarul Ionel Cococi merge pe drumul cel bun. Mai ales dacă drumul îl conduce prin ţară, la cât mai multe târguri şi expoziţii: Iaşi, Timişoara, Botoşani, Sibiu, Piatra-Neamţ, Rădăuţi.
Activităţile nu se opresc aici. Pentru comuna Vădastra nu execută doar produse cu renume internaţional ci şi instrucţie pentru copii.
Nu este vorba despre orice fel de instrucţie deoarece ea se desfăşoară la Şcoala de Artă şi Meserii din Slatina, în pas de defilare a olăritului şi a secretelor acestuia.
“Vin copii de la clasa a III-a la a VII-a. Sunt plăcut surprins de ce îmi spun părinții acestor copii, îmi mulțumesc pentru că au observat că acasă copiii le vorbesc despre cultura Vădastra.”
Dacă nu olăreşte, dacă nu împărtăşeşte din taine sau nu expune ceramică, caută idei pentru a dezvolta acest proiect. Realizează particularitatea activităţii lui şi, implicit, a rezultatului.
Este convins de faptul că străinii sunt atraşi de locurile acestea fiindcă ei nu mai au ce avem noi, însă nu poate să facă totul de unul singur. Are nevoie şi de un sprijin. Atât la nivel de consultanţă, cât şi financiar.
“În 2008 au venit la Vădastra 65 de turiști francezi, anul trecut a venit o familie din Germania. Eu am reușit să amenajez atelierul, lucrez la amenajarea unei camere tradiționale, aș vrea în timp să amenajez și un spațiu de cazare.
Dacă cineva ar face un proiect pentru obținerea de fonduri nerambursabile pentru ateliere, pentru meșteri populari, pentru pensiuni, ar schimba viața multor oameni. Ar putea să fie pus la punct un circuit turistic.”
Cum apare ceramica de Vădastra: o demonstraţie reală pentru Zig Zaggeri
În Ionel Cococi, creativitatea şi dorinţa de exprimare liberă fierb continuu. Poţi să-ţi dai seama când îl priveşti direct în ochii mari şi albaştri. Te uiţi în atelierul sau în curtea lui şi vezi că nu e doar omul dorinţelor ci şi al acţiunii.
În drumul nostru spre Corabia ne-am oprit la Am asistat, toţi zig zaggerii, la o demonstraţie de olărit, după tehnica din neolitic. Fără roată. Doar cu mâna, o cartelă de plastic şi un mic obiect de metal pentru gravat bărbatul învie o lume de mult uitată.
L-am cunoscut şi pe Ştefan, fiul lui. Deşi îşi doreşte ca cineva din familie să ducă tradiţia mai departe, Ionel nu are aşteptări în privinţa lui. Îi va oferi spaţiul în care să facă ce-i place cel mai mult.
Micuţul ne-a strâns mâna cu fermitate, privindu-ne drept în ochi. Acelaşi spirit creativ şi de acţiune se află şi în el.
Olarul din Vădastra visează cu ochii deschişi iar uşor, uşor mâinile îi transformă visele în realitate. Înfiinţarea unui muzeu, dezvoltarea turismului în zonă, crearea de noi opţiuni de cultură şi educaţie pentru tinerii din comună…toate aceste vise fierb în el şi îşi caută modalităţi concrete de exprimare.
Pe noi, Ionel Cococi ne-a convins cu exemplul lui personal. Dăm zvon în ţară cât de frumoasă este România. Îl aşteptăm la Iaşi, să ne întoarcă vizita fiindcă ştim noi că sufletul lui are şi puţin iz moldovenesc. 🙂
Dar tu? Ce îţi place la ceramica de Vădastra? Ce părere ai despre iniţiativele lui Ionel Cococi?
Unde-s mulţi puterea creşte şi povestea nu s-opreşte! 🙂 Ne bucurăm să auzim sugestiile şi părerile tale. Scrie-ne un comentariu!
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Superb!! Bunicul meu a fost olar si de multe ori il urmaream muncind la roata…grea munca, dar si frumoasa…dar la mana cred ca e si mai greu!