Muzeul Tarancii din Dragomiresti

După vizita în vechiul Ieud, ne-am continuat drumul pe Valea Izei spre Dragomiresti.

Strategia „Ia-mă nene” a funcționat și după un sfert de oră am ajuns să vedem ceva unic în țară: Muzeul țărăncii române din Dragomiresti.

Doamna Ileana Zubașcu, muzeograful, locuiește la două case în apropiere. Ne-a întâmpinat călduros, cu graiul ei moroșenesc și un har aparte pentru povestit. Timp de o jumătate de oră ne-a purtat printr-o lume specială: cea a tradițiilor maramureșene văzute prin prisma femeii…în toate fazele vieții.

Muzeul din Dragomiresti este astfel un semn de recunoștință adus femeii de la țară, pentru viața pe care o dă mai departe, pentru tradițiile și înțelepciunea pe care le-a transmis.

În Dragomiresti, muzeul țărăncii este o casă maramureșeană tradițională din 1720.

A fost locuită până după revoluție de stăpâna casei. După moartea ei, locuința s-a renovat și s-a deschis muzeul, în 2001.

În curte, am descoperit sculpturi de femei, în lemn…ce fac femeile de la tinerețe până la bătrânețe…una care culege flori, alta se roagă, cealaltă toarce sau mama care are grijă de copii.
Pomul cu oale nu lipsea din gospodărie.

Fata e de măritat când e oala roșie sus, în vârful pomului. Cu cât sunt mai multe oale, cu atât fata e mai bogată și are zestre mai multă. După ce fata se mărită, se dă oala roșie jos.
După cum se vede, stăpâna casei a fost fată nemăritată 🙂 A murit la 74 de ani iar oala roșie a rămas sus.

Strașnică tradiție 🙂

[mashshare]

ZiggY

Dragomiresti-1Legenda fusului cu țurgalăi din Dragomiresti

În interiorul muzeului țărăncii din Dragomirești, obiectele de uz casnic, țesăturile, costumele populare puse pe manechine… te făceau să te simți ca într-o casă de moroșeni.

Dintre ele, cel mai interesant  mi s-a părut fusul cu țurgalăi. De fiecare dată când torci cu el, face un zgomot. Am ascultat captivat legenda lui:

Pe vremuri, se făcea des șezătoare în sat. Seara veneau feciorii la fete în șezătoare.
Când pleca feciorul, trebuia fata pe care o îndrăgea să-l conducă până-n tindă. Nu se săruta nimeni acolo 🙂

Unei fete din grup nu i-a fost drag de feciorul care o curta și nu l-a condus. A mai venit flăcăul și a doua seară. Tot așa s-a întâmplat.
A stat el și s-a gândit cu ce să-i atragă atenția…

Când a venit a treia seară, i-a adus un fus cu țurgalău. Fata s-a simțit tare mândră când i l-a dat, căci nimeni în șezătoare nu mai primise așa ceva.

Îi zice feciorul când i-a dat fusul: Drăguță, noi doi ne vom despărți, când se va desface fusul.
O piesă dacă iei din el se desface tot. Dar care-i piesa ?
La fată i-a dat de gândit…S-a uitat ea dar n-a știut să-l desfacă. L-a păstrat și a început să toarcă cu el.

Până la urmă, a prins drag și de fecior și de fus. Cei doi au rămas împreună. Niciodată nu s-a desfăcut nici fusul și nici legătura dintre ei. Au avut urcușuri, coborâșuri, dar tot împreună au rămas 🙂

Cu aceste cuvinte și-a încheiat doamna muzeograf povestea. Uau! Așa am mai descoperit în Dragomiresti o frântură din tradiția moroșenilor.

Echipa Zig Zag prin România