Etapa 1: Să ne distrăm, ce plămânii mei!

Merg în club (spațiu plin de fum de țigară) și dansez, mă simt bine. După ce ies, încep să-mi tușesc plămânii afară. Ajung acasă, fac duș, beau apă, îmi arunc hainele în mașina de spălat și îmi las geaca afară la aerisit. Mă bag la somn. Mă trezesc cu durere de gât și cu ochii plini de durere, încețoșați.

Etapa 2: Ce mai distracție… Ieeei…

Merg în club, dansez și încep să tușesc încă din timpul dansului. Ies, ajung acasă, îmi tușesc plămânii afară, fac duș, beau apă, îmi dau foc la haine (sunt exasperată), îmi las geaca la aerisit. Mă bag la somn. Mă trezesc cu durere de gât, tușind, și cu o durere de ochi. Mă gândesc să evit zonele cu fum de acum încolo.

Etapa 3: Ding! Ding! Senzorul de tutun mă trimite acasă.

Nu rezist la o invitație de distracție și ies la un suc unde se fumează. Stau puțin și mă retrag spre casă la primul tușit și la prima usturime de ochi. Ajung acasă, îmi pun o parte din haine la spălat. Părul tot îmi pute. La naiba, iar trebuie să fac duș complet! Beau multă apă și fac o meditație cu concentrare pe sistemul meu respirator. Mă hotărăsc să evit fumul orice-ar fi.

Etapa 4: Ajutor, nu e nimic în neregulă cu mine! Voi aveți o problemă!

Din când în când mai nimeresc în fum și mă învârt ca un titirez ca să evit fumul, îmi țin respirația, aproape mă sufoc și par ridicolă încercând să nu inhalez fumul, dar îmi exprim curajos motivele agitației mele. Oamenii încearcă să fie empatici. Ajung acasă și mă rog ca pe drum, părul meu să-și piardă mirosul de tutun datorită aerului de afară.

Etapa 5: Tu alegi… Eu aleg… Hai să ajungem la consens! 🙂

Nimeresc într-o zonă fumătoare după vreun an și ceva de când n-am mai fumat pasiv. Intru. După vreo oră, încep să tușesc ușor, iar creierul mi se atrofiază. Efectiv, îmi vine greu să raționez în discuția de la masă și mă simt ușor adormito-moleșită. Nu mai rezist și-mi invit prietenii să ieșim că am ajuns la limită. Ei mă înțeleg, iar eu sunt împăcată cu sinceritatea mea față de ei, față de mine și corpul meu.

Etapa finală: Aleg aerul curat! 😀

Pe asta am început-o de câteva zile. Gata cu compromisurile! Petreceri, dans, sucuri în zone pentru nefumători. Mă înconjor de prieteni care doresc la fel. Nu forțez nimic, nu schimb pe nimeni, ci aleg aerul pe care vreau să-l respir și starea de spirit pe care să o trăiesc alături de prietenii mei, pentru că încă nu am reușit să transcend fumul de țigară…

Etapa ideală: Chiar de-o fi și-ntr-o groapă cu tutun, aerul din jurul meu se transformă în parfum de roze. Vezi să nu?! În viața asta?… :))

Concluzie:

Nivelul de compromis la care îți expui corpul se oglindește și aici:

• în nivelul de încordare-relaxare a mușchilor,

• în nivelul de luciditate al gândurilor,

• în comportamentul și atitudinea față de hrana dintr-o zi,

• în relațiile alese (pe bază de prietenie sau de câștig-pierdere),

• în orele de sport practicate într-o săptămână (alergat, tenis, înot, baschet, gimastică, zumba etc.),

• în calitatea experiențelor sexuale (gradul de satisfacție creat),

• în gestionarea propriei afaceri/job,

• în modalitatea de rezolvare a unui conflict intra/inter-personal,

• în cantitatea și calitatea de apă băută într-o zi,

• în calitatea somnului,

• în numărul de obiecte inutile din casă, nedonate (haine, bibelouri, tablouri, cărți etc.),

• în pofta cu care respirăm (de fiecare dată când citesc asta, respir cu poftă 🙂 ),

• în verticalitatea coloanei,

• în clipele de solitudine alese,

• în iubirea de sine și atenția acordată propriei persoane,

• în relația cu părinții și sentimentele față de ei (foarte importantă),

• în frumusețea pielii și zâmbetul luminos al ochilor,

• în modul în care te speli/atingi când faci duș sau baie,

• în modul în care te speli pe păr (repezit, sau lent, masând scalpul),

• în gândurile dinaintea somnului,

• în modul în care te privești când te uiți în oglindă!