Nu de puține ori au fost momentele când nu am știut ce cadouri să alegem pentru colegii de muncă, mai ales când se apropie sărbătorile de iarnă și toată lumea este în căutarea cadourilor ideale. Pierdem timp plimbându-ne prin magazine, stăm în fața vitrinelor minute sau ore întregi și plecăm de acolo, fără absolut nicio idee de cadou.

Într-o lume a cadourilor, mai mult sau mai puțin lipsite de personalitate și creativitate, Romanian Art and Craft vine cu pachetele corporate care au o serie de beneficii ușor accesibile și potrivite ce  satisfac până și cel mai pretențios coleg.

De ce să achiziționăm cadouri, care ajung să fie oferite mai departe altor persoane (cu toții am făcut asta atunci când am primit un cadou total nepotrivit!), când putem să smulgem un zâmbet sincer de pe buzele celor alături de care petrecem, câteodată, mai bine de 8 ore pe zi. Fie ei angajați, colegi de muncă, membri de echipă, parteneri, colegi noi sau vechi, mai mult decât colegi, prieteni sau chiar familie.

Bineînțeles, pe lângă aceste cadouri personalizate poți adăuga un pic din recunoștința și aprecierea sinceră față de persoana respectivă. Astfel, vei fi sigur că atenția ta va rămâne bine întipărită în mintea și sufletul său.

Cu pachete corporate nu ai cum să dai greș și îți spun și de ce:

  1. Romanian Art and Craft este cel mai mare magazin online de suveniruri din România, disponibili în aproape toate aeroporturile din România, îndrăgiți în țară dar și în străinătate. Sunt un brand românesc, așa cum am mai precizat de multe ori, care nouă ne este foaaaaaarte drag!
  2. Pachete corporate se găsesc doar la ei si exclusiv online, au preț mai bun decât dacă produsele ar fi achiziționate separat, au 3 variante de ambalare (pungă, cutie și coș) și pot personaliza în funcție de dorințele voastre.
  3. Sunt idei de cadouri potrivite atât pentru colegii de muncă și partenerii de afaceri, cât și pentru cei dragi, familie, prieteni.

Printre preferatele mele? Pachetul Romanian Folk: O ploscă de lemn, o farfurie de ceramică, set două mascote din lemn, o sticlă de vin Budureasca, o cutie de trufe de ciocolată Greetings from Bucharest.

Pentru mai multă inspirație cadouri pentru toți cei dragi din organizația ta și nu numai, intră pe site-ul Romanian Art and Craft.

Cu drag de suveniruri și călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

 

Echipa Zig Zag prin România