Povestea unei magii și magia unei povești în Oradea

Magia și poveștile m-au însoțit tot timpul pe meleagurile poporului de la care învăț. Locurile văzute mi-au arătat că natura știe să facă magie prin culori, Soare și vânt. Oamenii pe care i-am întâlnit mi-au dăruit prin povești o picătură din magia care se află ascunsă în inimile lor.

În orașul de pe Crișul Repede, eram la o expoziție de fotografie când i-am văzut pe ei-cuplul de doi tineri magicieni ale căror numere îți luau ochii și un rând de aplauze.
-Cine vrea să vină în față? suna vocea cristalină a fetei. Așa începea povestea în care intrai fără să-ți dai seama. Te trezeai apoi că tânărul făcea o carte de joc, care puteai să juri că e normală, să apară în altă parte Publicul aplauda și râdea întrebându-se: Cum au făcut?
Trebuie să-I cunosc, îmi spun entuziasmat,chiar acolo pe loc, stând în mulțime.

Câteva zile mai târziu, un suc delicios de fructe îmi era adus la masa în locul unde trebuia să ne întâlnim. Oare ce trucuri vor face ? Cum aș putea să le ghicesc intențiile? Gândurile acestea se roteau în mintea mea, așteptându-i.
Iată-I că vin cu trusa lor de magicieni în mână și un zâmbet cald pe chip.
-Seara bună Ziggy, mă salutară ei simțind parcă intenția mea. Ești gata de un spectacol de magie ?
-Să înceapă jocul tineri magicieni! răspund eu dezarmat de naturalețea lor.
Un pachet de cărți apare pe masa.n Și-ncă unul. Alegeam o carte, o vedeam și o memoram. Mâinile dibace ale tânârului amestecau pachetul în diverse moduri. Cartea mea apărea de unde mă aștepam mai puțin.

-Pun pariu că o să-mi dau seama cum faci, dacă o iei mai încet, îi spun eu hotârât să-l ghicesc.
-Magia înseamnă să păcălești ochiul Ziggy. Îți arat acum că ochiul tău poate fi ușor păcălit și repede și încet.
Oricum de repede sau încet ar fi făcut tot nu-mi dădeam seama.
-Gata renunț să mai înțeleg cum procedezi, răspund, ușor dezamăgit.
M-am lăsat vrăjit de trucurile lui, în timp ce tânăra se sincroniza cu el spunând povestea vieții lor de magicieni.
Atât de simplu și natural curgeau numerele de magie… Mintea mea tot încerca să-și dea seama. Apoi renunța. O lua iarăși de la capăt.
-Stați așa, spun la un moment dat ca lovit de trăsnet. Tocmai această căutare îi face pe oameni să iubească magia. Ei adoră să vadă cum imposibilul devine posibil în fața lor. Din ce văd e o dorință bine sădită în fiecare ființă de a face lucruri care par imposibile.
-Bine grăiești tu Ziggy, răspund ei amândoi în cor.
-Iar dacă îmbraci un număr de magie într-o poveste, i-ai cucerit, continui eu înflăcărat.
-Exact! Cu magia îi atragi și cu povestea le plantezi în suflet o sămânță de înțelepciune în suflet. Voi educați oamenii fără să scrieți sute de pagini de teorie.
Râd amândoi.
-E mult mai ușor pentru că te poți exprima în orice domeniu. Ne întâlnim cu stomatologii de exemplu și le arătăm numere mici de magie. Nu e complicat iar cu trucul acela simplu îi furi ochii și îi mintea de la teama de a-și pierde dinții sau alte năzdrăvănii de care fug cei mici.
-Asta înseamnă că pot folosi magia în drumul meu ?
-Binențeles! E ca un instrument cu care îți poți face foarte ușor prieteni noi, continua tânărul.

Uite așa am învățat cu să iau un obiect mic și să pară că-l pun într-un balon fără să-l distrug. Obiectul nu era niciodată în balon. Ochiului îi plăcea să creadă că este.
Timpul părea că zboară, iar sucul meu de fructe dispăruse din pahar. Să fi fost vreun truc de magie ?
-E timpul să plec mai departe la drum, le spun cu o ușoară tristețe că mă despart de ei.
-Nicio grijă Ziggy! Prin magie și poveste ne vom reîntâlni. Adu-ți aminte că uneltele acestea sunt tot timpul la îndemâna ta ca să reiei legătura cu noi. Ne despărțim la ceas târziu pe strada Republicii.