Deschidem poarta mănăstirii și parcurgem o alee mărginită de brazi pe ambele părţil. Ajungem la clopotniță, iar următorul pas ne trimite în centrul curţii unde se află biserica veche, cu hramul Naşterii Maicii Domnului, construită din lemn pe fundaţie de piatră, acoperită cu şindrilă, în formă de cruce.

Din dorinţa de a avea un locaş departe de locuitori, monahului rus Kipsa a construit acest schit ca loc de tihnă pentru călugări. Mănăstirea Lepșa a trecut prin multe încercări în perioada comunistă când dispare ca aşezământ religios, dar reintră în circuit în anul 1990. 

Printre cele mai valoroase obiecte ale bisericii mănăstirii sunt icoana Maicii Domnului, realizată în 1584 la Ierusalim,  icoana Sfântului Nicolae, singura care nu a fost mistuită în incendiul din 1929, fiind singurul obiect al fostei biserici care se mai păstrează şi un policandru dăruit de regele Carol al II-lea.

În jurul ei străjuiesc ca niște ziduri fortificate cu rol de apărare, chiliile, aghiasmatarul, stăreţia, locul unde se pun lumânările, o casă bătrânească şi un pic mai sus, se află biserica nouă, închinată Izvorului Tămăduirii şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavrilă care este în construcţie.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România