Călător de-o zi la Memorialul durerii

Vizita la Memorialul durerii ia startul cu alineatul unei zi de vineri, datată cu numărul 14 noiembrie, anul în curs.

Întâmpinat de un petec de iarbă îngrijit foarte bine pe pământ în interiorul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet.

Primul gând a fost la împământare.

Primele fraze observate formează citatul: „Atunci când justitia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie.”

Am aflat că e pronunţat de vestita scriitoare și luptătoare civică în România, Ana Blandiana.
Apoi stă agăţat pe perete, un omagiu deţinutului politic, cu numele “Înviere” de Camilian Demetrescu.

Pe fundal, îmi urează bun venit,cu o vocea blajină, binecunoscuta scriitoare Ana Blandiana.

Pe pereţi privesc hărţi, cu însemne ce reprezintă penitenciare,lagăre, harta gropilor comune, asasinatelor şi locurilor de execuţie. Şi citate ca:

„Cine uită trecutul, e condamnat să-l repete.”
„Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria.”
„Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta celor care l-au servit.”

Următoarea încăpere este cu o hartă mare, pe tot peretele, ce cuprinde totalul semnelor de penitenciare, lagăre,etc.

Un ghid al fostei închisori comuniste explică traseul şi precizează că urmează să văd cum au trăit şi ce condiţii au avut deţinuţii, şi încheiind cu acel „bine ? ”, specific maramureşean.
În gândul meu: mă descurc fără lanţuri 🙂 Pus pe șotii în Memorialul durerii , hmmm ?!

Mâ îndrept spre celule pe un culoar în care sunt expuse poze de-ale deţinuţilor.
Îmi observ încordarea corpului. Să fie de la întâlnirea de gradul 0, pentru prima oară în viaţa mea cu „ Memorialul durerii din Sighet ” ?
Prima celulă:

Alcătuită cu o înălţime de aproximativ 2,5 metri, lăţimea de 1,5 metri, un mic calorifer la bază şi 2 ferestre pătrate cu latura de un metru, sau chiar mai puţin. Un vizor, o priză, întrerupător,2 încuietori zdravene şi o portiţă pe care, la deschiderea ei, erau introduse recipientele cu mâncare şi apă.

Nimic nu-i întâmplător. În realitate urmau alegerile.
Astfel am întâlnit urna cu fund dublu. Cică a fost una dintre metodele de falsificare, dar nu cea mai importantă.

Celula lui Iuliu Maniu.
Pentru autenticitate s-au păstrat un castron şi lingura de aluminiu, un pat de fier cu saci în loc de saltea, pătura şi perna de paie. Un coş pentru resturi şi gunoi – seamănă mult cu o găleată, o cană şi un spot pentru bec.

Celula numărul 9 există datorită donaţiei familiei Cernat, ce conţine: bocanci şi şosete, bluzon gros şi cămaşă. Geamantanul din piele al lui Ilie Lazăr.

Alt citat întâlnit : ” Doar monarhia salvează România .”

Celulele „Muncă forţată” şi „Metode de tortură” îmi confirmă bănuiala dinaintea vizitei la Memorialul durerii . Aceea că poate fi un peisaj sobru de văzut în acest secol al vitezei şi al democraţiei.

Urc la următorul etaj în Memorialul durerii.

Intru, pășesc şi observ atent.
Aş spune că este o celulă pentru un deţinut cuminte.
O teamă scrijelită pe perete îşi face apariţia…Deportarea în Bărăgan.

Apoi un citat: “Să nu ne duceţi în Siberia.”
Alt citat „Suferinţa ne-a unit pe toţi. “
Se mai poate găsi: un cufăr dreptunghiular din lemn , pături, feţe de masă vechi, un fier de călcat vechi cu mâner din lemn, o lampă, un alt fier, ţăruş cu număr de casă, un mai pentru bătut pământul, tacâmuri, mașină de angrenat bumbacul iar lângă uşă o fereastra mică cu 2 gratii de fier.

Celula “Rezistenţa anti-comunistă în munţi”
O uniformă de agent de închisoare şi hainele unui deţinut, care păstrează orificiile gloanţelor şi lama cuţitului străpunse.

Celula “Mişcările studenţeşti din România”.
Redau:
Piteşti – reeducarea prin tortură

“L-au lovit cu pumnii şi cu scândura şi picioarele până l-au lăsat în nesimţire.

A 2-a zi arăta ca o fiinţă de pe altă lume: capul umflat, faţa vânătă, buzele crăpate şi dinţii rupţi. După care a fost luat la întrebări din nou.
Ce înseamnă reeducare la Piteşti ? Înseamnă chin,suferinţă şi mizerie morală. Frica mă teroriza iar ca să-mi fie mai uşor aş fi putut să mă gândesc la Dumnezeu, la viaţă şi la moarte dar aceasta era o gândire mistică, specifică a reacţionarilor. Şi putea să afle şi Ţurcanu.
Bătaia primită de la colegii de celulă a fost suficientă ca să rastoarne multe în mine.”

Celula „Poezia în închisoare”
Regret:

„ Unde, cine, de ce voi muri fără să ştiu, fără să mor
Câte lacrimi, câţi fiori îmi vor trece în aşteptare
Am atâta suflet oare, ca să mor de atâtea ori
Mintea, pustie răsună
Albii secate departe sub punţi
Palide raze de lună
Zac destrămate uitate pe munţi. “
Celula „Femei în închisoare” – numele tuturor femeilor scrise pe pereţi şi pozele lor pe panouri.
Printre altele, mi-a atras atenţia un săpun primit de o femeie de la soţul ei,pe care era scrijelit textul :  „Te iubesc mereu, Nicu .”

În următoarele celule am mai găsit un joc de şah din cusături, icoane şi căni din lemn sculptate.

Neagra – celula de pedeapsă.
Foarte întunecoasă fără nici o fereastră, iar în mijlocul celulei se află, bine prins, un lanţ foarte gros cu cătuşe (aproximativ 16 zale). La uşă aceleaşi 2 încuietori, vizor şi o portiţă.

Celula „ Sala demnitarilor “ :
Pe scurt au murit 54 de oameni, aici la Sighet.

Simţi că nu ai spaţiu, eşti deconectat,nu ai aer, eşti doar tu şi cu tine… şi gândurile tale.

Memorialul durerii prezintă și celula “Represiunea împotriva culturii” :

Scriitorii interzişi
Mihai Eminescu 37 titluri interzise;
Ion Creangă 5 titluri interzise;
Nicolae Iorga 214 titluri interzise.

Memorialul durerii, etajul numărul 2

O celulă cu statuietele din bronz ce întruchipează familia Ceauşescu: Ion şi Elena.

Sărim la ceva mai interesant, cinematograful închisorii, unde se putea urmări filmul zilei: „The ordeal of the romanian woman.”

În curte găseşti o mică pantă cu pereţi pietrificaţi unde numele tuturor deţinuţilor sunt scrijelite în piatră.  Acest traseu duce la 2 porţi mari de piatră, apoi vezi, drept în faţă, lăcaşul de piatră masivă. Era amenajat special pentru aprins lumânări şi pentru rugăciune. Deasupra mesei, piatră este spartă astfel încât formează o cruce.

Cortegiul sacrificaţilor de Aurel Vlad : în curtea din spate se află 17 statui încremenite, parcă, iar a 18-a statuie este separată de celelalte şi nu are capul şi mâna stângă.

M-am grăbit să încui uşa Memorialului Durerii pe exterior. Conştient că cele întâmplate în comunism l-au transformat într-un muzeu inedit am răsuflat uşor după zecile de minute petrecute în fosta închisoare politică.

În final, cred că am bifat un important obiectiv turistic al României: Memorialul durerii .

Dacă l-ai vizitat, te întreb : „Îl vei mai vizita ?” iar dacă, încă nu l-ai vizitat, înainte să-l vizitezi, fă-ţi curaj şi pregăteşte-te cu acest articol, apoi decide-te.

Când vrei să dai piept cu ceva ce reconstituie şi păstrează memoria poporului român în închisoare (pe timpul lui Ceaşcă) păşeşte cu gândul acesta: „ Ce nu mă omoară, mă întăreşte”.

Memorialul durerii și-a expus părerea așa că e rândul tău să ne spui cum a fost vizita ta.

[mashshare]

ZiggY