Roata vietii se-nvarteste / tac, tac, tac

Chiar dacă aseară am petrecut, mă simțeam bine fiindcă m-am retras devreme la odihnă.
Odihna mi-a servit bine astăzi. Am bătut drum lung de la peștera Unguru Mare până în Șuncuiuș, la monumentul olarului.

După ce casele au început să apară din ce în ce mai des, semn că intram în comuna Șuncuiuș, mă apropii de un locuitor care se grăbea să treacă ulița. Era în vârstă și s-a oprit ca să-mi răspundă la întrebare.
– Fiți amabil! Cât mai am de mers până la monumentul olarului de aici, din comuna Șuncuiuș?
Se uită la mine lung. Se străduia să-și amintească.
– Monumentul olarului din Șuncuiuș? mă întreabă nedumerit.
Căuta să înțeleagă mai bine despre ce vorbeam.
– Da! Am auzit că este o statuie a unui olar în Șuncuiuș. Este amplasată lângă primărie.
Eram aproape să cred că am greșit drumul sau că am greșit comuna .
– Tinere! îmi vorbi cu glas blând. Tu vorbești despre zeul care a coborât în Șuncuiuș ca să ne învețe arta olăritului?
M-am oprit. Nu știu de ce uitasem atât de repede.
În urmă cu câteva seri, am luat un interviu zeilor. Am băut ambrozie și am stat la masa zeilor. Îmi amintesc de planul lor de a trimite în Țara Beiușului, pe zeii făurari. Zeii făurari studiaseră arta olăritului, arta prelucrării lemnului și arta țesutului. Apoi au fost trimiși de către zeul cerului pe aceste meleaguri ca să predea meșteșugurile mai departe.
– Da, așa este… răspund mecanic.
– Pentru muritorii care nu pot vorbi cu zeii, care nu doresc să învețe arta olăritului, monumentul olarului din Șuncuiuș este doar o statuie rece, îmi zise bătrânul, cu aceeași voce blândă.
– Da, așa este… răspund mai puțin mecanic.
Începeam să-mi reamintesc.

I-am mulțumit bătrânului care mi-a strâns mâna, m-a privit liniștit și mi-a urat să am drumul bun.
Oare am să văd o statuie rece sau am să pot vorbi cu zeul olar?
Simțeam că mă pregătesc pentru un test. Aveam emoții. Mă mustra conștiința că am uitat atât de repede. De aceea, îmi mut atenția pentru câteva clipe către respirație, ca să-mi pot gestiona emoțiile.
Burta mi se umflă cu aerul tras pe nas. Diafragma se deschide și împinge aerul spre creier. Pieptul se relaxează și se încălzește ușor. Ochii mi se închid. Rețin aerul puțin și apoi îl expir lung pe gura deschisă.
Era mult mai bine. Deschid ochii. Soarele primăverii mă încălzea. Mă apropiam de primăria din Șuncuiuș.
Zeul olar îmi zâmbește.
Trecusem testul.
– Mă bucur să te revăd, tinere Ziggy! Remarc veselia pe care o emani!
– Mulțumesc, zeule olar! îi răspund zâmbind. Ce meșterești acolo? îl întreb.
– Modelez un om. Am găsit pe meleagurile universului, un pic de argila vieții. Și m-am gândit să modelez un om. L-am pus aici, pe roata vieții. Și m-a apucat cântatul în timpul creații : “ roata vieții se-nvârtește/ țac, țac, țac / omul bun se construiește / țac, țac, țac / creatorul îi zâmbește / țac, țac, țac / și viață bună el trăiește / țac, țac, țac. “
La partea cu “ țac, țac,țac” am cântat și eu fiindcă nu știam versurile. Am schițat și câteva mișcări de dans probabil datorită petrecerii de aseară.
– Zeule olar, nu ai vocea artiștilor pe care i-am întâlnit dar se simte pasiunea din vocea ta! îi zic în timp ce mă străduiam să mă opresc din dans.
Zeul olar zâmbea și ținea ritmul cu piciorul.
– Fac ce pot , nu ce vreau ! îmi zise și apoi surâse elegant.
După ce ne-am oprit din cântat și din dansat, zeul olar continuă să-mi povestească.
– Am modelat mulți oameni după ce am învățat arta olăritului. Unii au devenit oameni harnici, unii au trăit o viață liniștită iar cu unii dintre ei am reușit să depăn amintiri. Și m-am tot întrebat de ce sunt atât de diferite creațiile când mă apuc să modelez oamenii? M-am gândit că o fi argila din care sunt făcuți, m-am gândit că o fi roata vieții care se tot învârte și m-am gândit că o fi mediul în care cresc.

– Păi nu astea sunt motivele? întreb surprins.
– Tinere Ziggy, la un moment al vieții mele m-am gândit că asta face diferența. Dar mi-am dat seama că unele creații umane sfidează aceste motive. Unii se nasc în familii nefericite și au un viitor plin de succes. Unii se nasc în familii fericite și au un viitor plin de neșansă.
– Înțeleg … îi răspund.
– Sunt două momente unice în viața unei creații umane. Primul moment este atunci când iese din cuptorul olarului și prinde viață. Al doilea moment este atunci când își dă seamă de ce a prins viață.
A urmat un moment de liniște. Am dat din cap afirmativ ca și cum aș fi înțeles, am închis puțin ochii ca să mă gândesc de ce m-am născut.

În acel moment zeul olar dispăruse. Deși aerul primăverii era la fel de cald, zeul olar m-a lăsat doar cu ceea ce-mi oferea natura din Defileul Crișului Repede. Cred că era suficient pentru mine fiindcă pot auzi o singură dată spusele olarului dar mă gândesc toată viața la mesajul său.