Muzeul Aurel Lazăr: Secretele unei personalități cu multiple talente

Vizita la Muzeul lui Aurel Lazăr a stârnit multe controverse în mine. Mă plimbam prin fiecare sală de expoziție uimit de imensa productivitate pe care acest fost lider orădean a avut-o de-a lungul vieții în multiple domenii. Privind și citind materialele expuse am descoperit performanțele sale în domeniul juridic, ca avocat. Chiar a fost membru fondator al Uniunii Avocaţilor din România.

Viața culturală a Bihorului nu i-a fost deloc străină. S-a implicat în organizarea sau participarea la diverse baluri și evenimente culturale.

Am aflat apoi că a participat la înființarea Institutului de credit și economii Bihoreana iar în 1907 a fost ales președinte al departamentului bihorean al cunoscutei societăți culturale ASTRA.

Sentimentul de admirație față de acest om s-a adâncit când am văzut realizările sale ca om politic, fiind unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918.  În faze succesive a fost deputat de Bihor, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru fondator al Uniunii Avocaţilor din România, preşedinte al PNŢ Bihor și în ultimele luni de viață, primar al municipiului Oradea.

Ți-am povestit toate acestea nu pentru a rescrie biografia lui Aurel Lazăr ci pentru a-ți arata o frântură din viața unui om cheie pentru județul Bihor la trecerea dintre secolele XIX și XX.

Hmmm, îmi spuneam, plimbându-mă printre exponatele muzeului, omul acesta a fost multidisciplinar și multitalentt. S-a implicat în atât de multe domenii…

Care or fi secretele productivității sale? Ce a avut în plus față de ceilalți contemporani ai lui? Oare exemplul său poate fi dat mai departe ?

Toate aceste întrebări îmi zbârnâiau prin minte.

Brusc îmi amintesc de soluția pe care o aveam tot timpul la îndemână: ce-ar fi să-l întreb pe Aurel Lazăr însuși ?

Rămân singur în prima sală a muzeului înconjurat mărturiile succesului său. Mă apropii încet de o fotografie a sa și o privesc intens. Închid ochii și rămân în liniște.

Imaginea lui Aurel Lazăr, în costum,cu mustața atent îngrijită, fruntea mare și luminoasă se contura din ce în ce mai bine.

Dintr-o dată luă cuvântul.

-Ziua bună tinere Ziggy! Măi să fie dar neastâmparat mai ești! Nu stai locului o clipă!

Zâmbesc ca un copil care face o poznă.

-Eu?

-Da, tu! Îți place să scotocești și să înveți tot timpul. Îmi place asta la tine băiete. Îmi amintești de mine, pe vremea când eram tânăr.

M-am dus demult de pe meleagurile poporului pe care tu îl colinzi acum. Însă, nu puteam să refuz invitația cuiva care îmi cere explicații, chiar și prin intermediul imaginației.

-Vă admir foarte mult pentru faptul că ați reușit să activați în atât de multe domenii.

-Ei bine Ziggy, mi-a plăcut mereu să învăț. Am iubit oamenii și felul în care funcționează ei într-o comunitate.

Știi, aș spune că  mi-a plăcut să fiu un fel de profesor de anatomie socială.

-Nu înțeleg.

-Bine, bine, îți explic.

Avea într-adevăr un aer de om cult. Chipul său era carismatic și radia de bunătate.

-Vezi tu, am iubit mult poporul de la care tu înveți acum. L-am considerat un organism viu care trebuie iubit și înțeles ca un tot, cu toate plusurile și minusurile acelor vremuri.

-Și cum rămâne cu anatomia socială ?

-Fiecare domeniu în care mă implicam era o parte a acestui organism. De exemplu, în corpul tău toate organele au legătură între ele. Nu funcționează unul fără celălalt. Așa și în cazul meu.

-Totuși, e activitate colosală pe care ați avut-o în multe domenii.

-Adevărat. Asta pentru că mereu am fost de părere că un om nu s-a născut doar pentru o singură profesie. Din punctul meu de vedere, asta ar insulta spiritul uman, infinit ca potențial.

-Interesant, răspund eu captivat.

-Multe abilități le-am dobândit pe parcurs Ziggy. Nu m-am născut avocat și politician. Am muncit constant pentru fiecare abilitate dobândită, având mereu în minte imaginea de ansamblu a” organismului viu” pe care voiam să-l văd în draga mea Românie.

-Așadar, oamenii contemporani cu mine, pot să trăiască după acest model de a fi, în condițiile actuale ale lumii.

-Binențeles tinere! Oricine crede asta și este dispus să muncească constant la șlefuirea propriei personalități. E un proces de durată, nu un rezultat peste noapte.

-Nu cred că mai este cazul să întreb dacă răsplata parcurgerii acestui proces merită efortul investit, spun eu zâmbind.

-Întocmai. Pot să spun că viața pe care am trăit-o între 1872 și 1930, cu toate provocările ei, a fost o minunată călătorie.

-Acum toate lucrurile se leagă, răspund eu. Vă mulțumesc domnule Lazăr!

-Cu drag Ziggy! Mergi mai departe băiete și așterne aceste gânduri pe hârtie pentru ca oameni să le vadă mulți ani de acum încolo. Rămâi cu bine acum!

Imaginea se șterse din minte iar eu mă trezesc din nou în sala de expoziție. Mâinile mele fremătau! Simțeam impulsul puternic de a scrie și iată că acum, gândurile din acea conversație cu Aurel Lazăr ți le dăruiesc ție  cititorule!