Soare și frumos în Pucioasa, așa că ne-am pornit spre Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu”, aflat la câteva sute de metri de Hotel Turist, unde se află un muzeu care cuprinde peste 300 de machete de aeronave, statice şi zburatoare.
Muzeul Aviatic Pucioasa poartă numele cosmonautului român Dumitru Dorin Prunariu și este un tribut adus aviației românești și mondiale.
Este unic în țară și Europa prin faptul că toate exponatele sunt realizate numai de elevii cercurilor de aeromodelism și rachetomodelism, cu ajutorul profesorilor coordonatori.
Înfiinţat în anul 1977, în toți acești ani a instruit mii de elevi. Unul dintre profesorii de la Clubul Copiilor din Pucioasa, pilot profesor Nicolae Diaconescu, este atașat de acest muzeu deoarece a fost înființat de tatăl său maestru al sportului Dumitru Diaconescu.
Am vizitat cele două camere care cuprind diplome, medalii, afise, trofee, insigne şi uniforme cu caracter aviatic, precum și spațiu din fața muzeului unde se pot urmări demonstraţii de zbor realizate cu exponate din muzeu, pe pista special amenajată, spațiu folosit de asemenea şi ca helioport.
Am nimerit în același moment cu un grup de elevi fascinați de prezentarea dlui profesor Nicolae Diaconescu, care ne povestește despre avioanelor expuse, despre personalități precum Traian Vuia, Henri Coandă și primul cosmonaut român Dumitru Dorin Prunariu, astfel că toți copiii pleacă de acolo cu un bagaj mare de cunoștințe importante pentru cultura noastră generală, dar și cu un mic suvenir (o machetă de avion).
Luna trecută a avut loc Simpozionul național Traian Vuia, 113 ani de la zborul mecanic din lume pe 18 martie 1906 Paris organizat de frații Sandu și Nicolae Diaconescu. Pentru mai multe evenimente organizate de ei, informații despre datele de contact intră pe site-ul lor www.pucioasa-modelism.ro.
Dacă doriți să faceți cadou o machetă de avion, ar trebui să luați în calcul că se realizează în 25 zile maxim și comenzile se pot realiza la telefon 0739173036sau pe pagina de Facebook.
De la Muzeul Aviatic Pucioasa Gen. “Dumitru Dorin Prunariu” poți ajunge și la Fabrica de Globulețe.
Cu drag de călătorii vă invit la Pucioasa,
Cosmina din Zig Zag prin România
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment