Cafea și poezie la Muzeul Ady Endre

Ady Endre era prezent în cercetările mele încă din Satu Mare când am vizitat casa în care s-a născut. Știam de realizările sale și de legătura specială cu Orașul Oradea de unde îți scriu acum.

Iată că am ajuns să-i vizitez muzeul memorial, ridicat în locul său de suflet, cafeneaua Muller. Aici petrecerea ore-n șir lucrând, cu o ceașcă de cafea aromată în față.

Mă plimbam printre sălile unde totul părea să fie un omagiu adus poetului: cărți, scrisori, cărți poștale, lucruri scrise de alții despre el, fotografii și altele.

Ajung într-o sală cu două măsuțe, una cu patru scaune, perfectă pentru o discuție cu prietenii, savurând în același timp o cafea. Cealaltă măsuță, cu un singur scaun, mă ducea cu gândul la scris poezii.

-Hmm, îmi zic eu, Ady Endre trebuie să se fi simțit foarte bine în acest loc.

Ajung la hotel și adorm. Visez că sunt din nou în Muzeu dar stai! Era vechiul decor din cafeneaua Muller! Nu era foarte multă lume. Într-una din cele 2 încăperile laterale, îl văd pe Ady Endre, singur, așezat la o măsuță aidoma celei pe care o văzusem cu câteva ceasuri în urmă. Scria de zor un manuscris. La un moment dat, ridică privirea și exclamă plăcut surprins:

-Tinere Ziggy, ce bine îmi pare să te văd. Mă bucur că ai ajuns. Te așteptam.

-Pe mine?

-Da. Știu că ai fost deja prin locul unde m-am născut și am copilărit, în Satu Mare. De asemenea știu ce gânduri ai pentru Oradea, un oraș atât de drag sufletului meu.

Dar nu sta așa! Ia loc! Hai să te servesc cu o ceașcă din cafeaua mea preferată. Aroma ei face ca ideile să circule mai bine în mintea mea.

Îmi povestește despre poeziile sale, despre societatea literară “ A Halnap” în care se implică și iubirea sa, Leda.

-Tinere Ziggy, adăugă ușor meditativ, peștele are nevoie de apă ca să înoate! Așa și omul, de un mediu propice în care să-și manifeste pasiunea. Pentru mine, această frumoasă cafenea e mediul potrivit, unde vin, sorb o cafea, îmi adun gândurile și las divinitatea să vorbească prin mine.

-Interesant, răspund eu, surprins de dezinvoltura tânărului poet. Fața lui era luminoasă și radia de mulțumire acum.

-Cred că știu care e mediul tău Ziggy: întreaga Românie, cu locurile și oamenii săi. Mă uit la tine și nu ești omul care pare că stă locului vreo clipă, mereu deschis să învețe și să afle povești noi de la oamenii acestui popor pe care îl respect.

Râd.

-E bine ca fiecare să meargă în locul în care are chemare, spuse Ady, care tocmai atunci se semna pe un manuscris. Du acest mesaj mai departe oamenilor pe care îi vei întâlni.

Preț de câteva clipe totul era negru în fața ochilor mei.

Mă trezesc. Eram înapoi, în camera de hotel, cu visul proaspăt în minte. Trebuia să mă întorc pe Republicii. Casa Poynar mă aștepta. Mesajul…șoptesc eu, încă buimăcit de somn. Mesajul trebuie să meargă mai departe!