Aventura noastră în județul Neamț a debutat cu participarea într-un info-trip în Târgu Neamț, organizat de Asociația Ținutul Zimbrului. Mare parte a zimbrilor din Parcul Natural Vânători Neamț trăiesc în libertate, în pădurile județului. Tot pe aceste meleaguri își duc viața și celebrele mânăstiri ale județului Neamț, adevărate bijuterii ale turismului ecumenic românesc. Între ele, însă, ne-a atras atenția Muzeul Vivant, situat la intrarea în Mânăstirea Agapia.
- Muzeul Vivant este găzduit de una dintre casele cele mai vechi ale satului mânăstiresc. Mânăstirea Agapia a fost mânăstire de călugări până în 1803, după care a devenit adăpost de rugăciune pentru maici. În acel moment, clădirea a fost mult extinsă, dar și colectivul de maici este unul important, mai mare decât cel de astăzi.
- Mânăstirea devine un reper decisiv în viața profesională a lui Nicolae Grigorescu, care pictează biserica veche a așezământului. Se pare că după această creație, un simplu Nicu (care obține concursul la Agapia prin pictarea unei icoane) devine treptat marele pictor Nicolae Grigorescu.
- Astăzi pictura atrage mulți curioși, mai ales în rândul străinilor. Vizitatorii care vin la Agapia rămân intrigați de multitudinea de case care îi întâmpină atunci când coboară din mașini, căci se așteaptă să găsească o construcție într-un cadru cât mai izolat de societate, mai privat.
- Astfel, printre casele satului mânăstiresc Agapia, a fost inaugurat, în luna august 2013, Muzeul Vivant, întocmai pentru a desluși vizitatorilor curioși, tainele vieții monahale.
Când am coborât în chiliile călugărilor, maica a așteptat să încăpem toți oaspeții în încăpere, apoi a tras ușa după noi și s-a creat astfel un moment specific vieții de călugăr.
- În cameră intra doar lumina printr-o ferestră foarte mică, ambient care îndeamnă la rugăciune, la liniște interioară și multă disciplină. În jurul anilor 1600, călugării au mutat schitul pe locurile noii mânăstiri (Agapia Veche este cu aproape 2 km mai sus, în munte) și preiau obiceiurile vieții aspre pe care le aveau în vechea locație: izolare de lumea exterioară, dialog apropiat cu Dumnezeu.
- La al doilea nivel sunt patru încăperi, pentru maici, unde acestea se roagă, lucrează, gătesc sau se odihnesc. În afara acestei clădiri, se regăsesc și un atelier de olărie, un atelier de brutărie și o casă a oaspeților. Spațiile de activitate își au locul la mânăstire întocmai pentru că viața monahală se rezumă la două principii: rugăciunea și muncă.
- Vizitatorii pot fi martori la momente în care măicuțele brodează sau țes la război, iar pentru cele două ateliere pot fi programate întâlniri, îndeosebi pentru copii. Țesutul și brodatul sunt printre cele mai vechi activități ale vieții monahale de la Agapia, care și astăzi sunt practicate de către maici. Îndrumați de maica Pamfilia, copiii se așază unul câte unul la război și învață cum se țese la acesta.
Atelierele din ansamblul Muzeului Vivant vizează învățarea a unei activități. De către vizitatori Pentru olărit, meșterul Marcel Mocanu din Braniștea, jud. Galați, a predat olăritul unor maici care acum se ocupă de această secție și predau, la rândul lor, copiilor care vin în vizită.
În cazul brutăriei, se știa deja că Agapia deține o brutărie activă, astfel că una în miniatură a fost o decizie bună pentru ca cei mici să se simtă implicați în desfășurătorul schitului. O altă trăsătură a vieții monahale este ascultarea și, mai degrabă, a-i asculta pe cei mai în vârstă pentru că ei au experiență. Acest lucru se întâmplă și în cazul unei vizite a celor mici. În general, în mânăstire intri ca ucenic, înveți de la cei mai înțelepți, apoi, însușindu-ți lucrurile asimilate, le predai altora.
Articol scris de Nicoleta Felea
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment