Dragostea pentru natură, turism responsabil și eco-turism unite sub o singură idee: Apuseni Experience

”Am avut marele noroc în viață că încă de pe la 16-17 ani am fost implicat în ONG-uri, în viața asociativă. La început am fost la Cercetași foarte activ, după aceea am trecut în partea de mediu. Am făcut dintotdeauna cam ce mi-a plăcut și-am reușit mereu să-mi creez cadrul în care să-mi pun în practică propriile idei. Din punctul ăsta de vedere, totdeauna am avut un loc în care să mă simt bine făcând ceea ce fac și acesta a fost unul dintre elementele care atât pe mine, cât și pe alții când am trecut prin perioade mai grele să mergem înainte. Nu făceam chestia asta pentru bani, ci din pasiune și pentru faptul că avem o viziune pe care vrem s-o ducem mai departe. (…) În ultimii ani am trecut de la o atitudine foarte entuziasmată, parcă de a escalada munții, la una mai calculată, mai bine gândită, în care nu ne mai asumăm atâtea riscuri… asta poate și pentru că unii avem deja familii, iar implicațiile unor decizii pe care le luăm în organizație au un impact și asupra unor comunități și oameni cu care lucrăm. În ultimii ani ne-am orientat mai mult pe partea practică, de a genera beneficii, chiar și economice, astfel încât să le arătăm oamenilor că se poate trăi și având afaceri responsabile cu o altă abordare. (…)

Apuseni Experience e o organizație de protecție a mediului care are ca misiune să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților din Munții Apuseni prin mai multe lucruri ca: managementul participativ la siturile naturale protejate, turism responsabil și eco-turism în zonele naturale, conservarea tradiției și meșteșugurilor autentice ale zonei și dezvoltările locale durabile cu susținere inițiativei locale.”

[mashshare]

ZiggY

Munții Apuseni: o pasiune și o misiune pentru un tânăr orădean

Cum să reziști tentației de a testa muntele cu piciorul ? Pe meleagurile Bihorului, Munții Apuseni mă îmbie să le explorez peșterile misterioase, pădurile de poveste și sătucurile pline de tradiții bine pitite. Natura, sfântul dar al mamei Pământ dă strălucire acestor munți.

-Ziggy, îmi șoptește vocea interioară pe când privirea îmi era furată într-o zi de un peisaj muntos, bine amenajat pentru turiști. Natura are mersul ei. Singură se crează și își găsește echilibrul. Dar în acești munți atât de vizitați de semenii tăi, e mână și inimă de om la mijloc. Sunt câteva persoane care știu să protejeze natura și să o pună în valoare. Ia seama de povața mea Ziggy…vei înțelege mai bine cum merg lucrurile în munți dacă vorbești cu un astfel om.

Tăcere. Admiram peisajul cu aceste vorbe pâlpâind în minte.

-Ziggy pe aici, hai să navigăm prin încăperea asta! îmi spune el. Sus pe scara de lemn și am ajuns în biroul meu. Un ceai?

-Oricând!

Colega sa de echipă ne servi ceaiul aromat de fructe de pădure.

Mă aflam în fața “panoului de comandă” al unui tânăr manager. Multe dosare și acte îi decorau spațiul de lucru.

-Uau! trebuie să fii foarte ocupat, îi răspund eu, intuind eforturile pe care le depune pentru pasiunea sa: Munții Apuseni.

Zâmbește!

-Așa este! Ceea ce fac presupune multă muncă în “spatele cortinei”.

-Cum așa?

– Adică toate activitățile ce țin de amenajarea peșterilor, a traseelor turistice, a educării oamenilor de a practica un turism responsabil și multe, multe altele. Aruncă o privire ștrengară către un teanc de dosare din biroul său.

Făcu o scurtă pauză după care continuă cu un ton mulțumit:

-Oamenii văd doar partea finală a muncii noastre. Nu se întreabă cine s-a ocupat de asta. Pentru mine e o mare bucurie că mă aflu în mecanismul acesta al protejării naturii din Munții Apuseni. Mișc „rotițele” pe care le-am de mișcat iar rezultatele se văd. Turiștii își dau seama că ei pot influența foarte mult natura în bine în călăoriile lor. Să știi Ziggy că sunt mulți oameni a căror prezență nu se vede dar a căror muncă are o influență foarte pozitivă.

-Acum înțeleg, răspund eu ca trezit dintr-un vis…sunt multe lucruri pe care le văd în călătorie și nu le dau importanță. Fără ele însă s-ar produce dezechilibre.

Tânărul încuviință.

-Va veni o vreme Ziggy în care turismul responsabil va ajunge pe toate meleagurile poporului de la care tu înveți acum. Pas cu pas! Mai întâi ne ocupăm de Munții Apuseni, spuse el verificând un nou set de documente.

-Voi duce acest mesaj negreșit mai departe, răspund eu atins misiunea pe care singur și-o asumase. E timpul să plec acum!

-Așa să faci! Mergi în inima munților Apuseni Ziggy! Intră în peșteri, cercetează plantele și vorbește cu oamenii din sate. Vei afla atât de multe lucruri încât dosarele mele s-ar umple rapid.

Izbucnim în râs.

Sorb ultima înghițitură de ceai și ne luăm rămas bun cu gândul că ne vom revedea la o drumeție pe munte.

Mda, se pare că natura e ca un mare laborator în care toate activitățile sunt legate între ele, îmi spun în drum spre ieșirea din clădire. Noi oamenii suntem parte din el și avem tot ce e necesar ca experimentele de aici să reușească, și nu să ne trezim cu explozii!

Echipa Zig Zag prin România