”Piatra se sparge și se așează în cuptor. Se începe cu pietrele mai mici și deasupra se pun alea mai mari. Astea formează bolta cuptorului. Când se umple, se lipește cu un strat de lut ca să nu intre aerul. Numai arsul durează 3 zile și 3 nopți, apoi o zi legatul (așezarea pietrelor în formă de boltă) și trebuie să stăm cam 2 oameni ca să păzim cuptorul. (…) Varul de la Meziad era renumit pe vremuri…”
[mashshare]
Meșterul albului imaculat
Pe vremea când părul făcea mere și răchita micșunele trăia un tânăr meșter vărar care punea tot sufletul său în munca pe care o făcea. Locuia într-un sătuc de munte și puțini erau cei care știau cu adevărat valoarea muncii lui. El spărgea pietre din munte, după care le căra la cuptorul din fața sa, unde le ardea trei zile și trei nopți. În urma arderii rezulta un var foarte pur iar cei care îl cunosc spun că este singurul care cunoaște atât de bine meșteșugul acesta.
În timp ce coboram de pe un munte am ajuns chiar în fața casei sale, unde am observat cuptorul gigantic. Întâmplarea facă că în acel moment el iese la poartă și se pregătește să plece.
– Salutare, om bun! Încotro așa grăbit?
– Ziua bună! Iacă, sunt chemat la curtea domnească.
– E de bine, sau de rău?
– De bine, tinere. Se renovează palatul și au nevoie de var de calitate. Au auzit de munca mea și vor să vadă dacă este așa cum spun oamenii.
– Asta trebuie să o văd și eu! spun zâmbind.
– Dacă-i musai hai sus!
Am sărit lângă el, în căruță și am pornit la drum. Imediat am ieșit din sat și a pornit încet pe drumurile șerpuite, printre dealuri și văi, spre curtea domnească. Trei zile și trei nopți am mers fără oprire. Am avut timp să ne împrietenim și la un moment dat dormeam pe rând. Am ajuns la curtea domnească, am descălecat și noul meu prieten a trimis vorbă la împărat că a sosit. Nu a durat mult până să fim chemați în camera tronului.
– Să trăiți, măria ta! Am adus puțin din varul meu, așa cum ați poruncit!
– Bine ai făcut, tinere. Mergi afară și alege tu un perete pe care să îți întinzi varul. Cheamă-mă când e gata și atunci discutăm.
Zis și făcut. Am ieșit afară împreună cu noul meu prieten și am decis să îl ajut. Am descărcat varul, el a ales peretele cu pricinași ne-am apucat de treabă. Am cărat câteva găleți cu apă și am așteptat să văd ce urmează. Alte trei zile și trei nopți au durat lucrările și mult am mai muncit de curgeau șuvoaie apele pe mine. Un somn cumplit m-a apucat dar așteptam decizia împăratului.
Împăratul este anunțat și în câteva minute apare pe treptele palatului. În timp ce coboară își îndreaptă privirea spre peretele cu pricina și mai, mai să se împiedice. Ajunge jos și îl prinde mândru de umeri pe noul meu prieten. Se uită la el zâmbind și dă din cap în semn de da. Tânărul înțelege mesajul și pornește spre casă să aducă var pentru restul palatului. Serioasă muncă urmează pentru el. Eu aud o voce îmbietoare și mă îndrept spre grădina din spatele palatului să văd cine cântă.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025


Leave A Comment