O linguriță de muștar și-un strop de praf magic

E un amurg leneș. Soarele începe a căsca de oboseală și se pregătește ușor ușor să meargă la somn. Între timp, băiețelul și fetița  lui și a Zânei Norilor se jucau în văzduhul pufos.

O adiere blândă de vânt, parfumul îmbătător al florilor de vară și un spirit zglobiu se perindă în atmosferă.

-Nu mă prinzi, nu mă prinzi! îl stârnește fetița pe băiat.

-Ba o să te prind! o asigură el și începe să fugă după ea.

În timp ce alergau unul după altul, la un moment dat îl zăresc pe tăticul lor, Soarele. Îi sar amândoi în brațe.

-Ușurel dragilor, să nu mă dați jos,  că sunt foarte obosit.

-La masă! îi cheamă vocea grăbită a Zânei pe toți.

După ce termină toți de mâncat, băiețelul ia o linguriță, o umple cu muștar din borcanul de pe masă și se duce entuziasmat după surioara lui.

-De data asta te prind! îi spune rânjind, abia așteptând să-și înfăptuiască planul copilăresc.

Copila văzându-i lingurița cu pricina, se uită la el vrând să-l mustre.

-Hei, dar nu vreau să mă murdărești. Te spun mamei. Mamă! Mamă, uite ce vrea să facă! Zâna știa că e vorba de vreo nouă boacănă. Între timp, băețelul simțindu-se rușinat, îi dădu drumul la linguriță. Aceasta aterizase fix pe vârful unei clădiri. Când observase ceea ce a făcut, părerea de rău I se adâncea mai tare.

-Ce-i draga mea? Ce ați mai făcut de data asta? o întrebă cu glas duios mama pe copilă.

Uitându-se la băiețel, ea a înțeles totul. Se apropie de el și îngenunchie. Îl fixează cu privirea și-i spune:

-Ce ai făcut dragul mamei? îl întreabă cu tonul cald al vocii sale.

-Am…am…scăpat lingurița de muștar. Iartă-mă, nu am vrut! Și câteva lacrimi cristaline încep să curgă pe obrajii lui roșii.

-Liniștește-te, băiatul mamei. Mă bucur că ai fost sincer și știi că nu trebuia să o murdărești pe sora ta, nu? Puteți să vă jucați frumos, fără să vă răniți sau murdăriți, îi spuse privindu-l în așa fel cum numai o mamă știe.

Îl luă în brațe și fetița se apropie de ei.

-Mamă, ai observat unde a ajuns lingurița? E pe vârful unei clădiri. Ce facem? Nu o putem lăsa așa murdară…

-Voi rezolva imediat asta scumpa mea.  Se ridică în picioare, luă în palme un boț de nor curat și sulfă peste el. S-a transformat în praf, căruia i-a dat drumul să curgă peste clădire. Apoi, acoperișul ei a căpătat o culoare minunată a muștarului.

-Gata! Asta e dragilor. Acum, haideți la somn. E târziu și trebuie să vă odihniți. Sper că ați învățat ceva din asta, da? Și nu uitați că orice problemă are rezolvare, chiar dacă pare de nedescusut.

Soarele plecase de multă vreme la somn, iar stelele se întrec să sclipească una mai tare decât cealaltă. În lumina lor și a lunii, strălucește în continuare acoperișul de muștar al palatului…