Palatul Primăriei: centrul Oradei la înălțime

Turnul cu ceas, cu al său tricolor în vârf îmi făcea cu ochiul din multe puncte ale orașului. La ore fixe, Marșul lui Iancu răsună în centrul istoric. Uneori mă trezeam că fredonam cântecul pe stradă. „Ce-ar fi să urc în turn, îmi spun când treceam cu cărțile la braț. Cum se vede oare Oradea de la înălțime?“ Un prieten din Oradea, fotograf de meserie, se sincronizează și mă invită să vedem turnul, deschis pentru turiști până la ora 16. Însăși urcatul până la 50 de metri înălțime a fost o călătorie prin istoria Oradei și a poporului în care m-am născut. La nivelul I, picturi cu soldați români, luptând sau odihnindu-se îți aminteau de episoadele triste și în același timp victorioase ale istoriei românilor. Apoi, cadrul se schimbă: imagini cu Oradea secolului XIX, din perioada interbelică și bine înțeles din timpul comunismului. Mă simțeam ca un marinar care navighează prin ținuturi diverse. La nivelul trei era mecanismul ceasului și stemele orașului-de la cea din perioada imperiului Austro-Ungar și până în prezent.

-Ziggy, hai să vezi! îmi zice prietenul meu fotograf. E primul nivel de unde poți admira de pe balcon panorama orașului.

Crișul Repede, verde-albăstrui își vedea liniștit de treabă, în drumul său prin Oradea cea cuprinsă de ger și luminată de un soare cu dinți.

-Mai departe Ziggy, hai să urcăm! Sunt trezit din visare.

La ultimele două  nivele panorama e irezistibilă. Orașul se întinde cât vezi cu ochii în toate punctele cardinale. Casele, bisericile și monumentele din centru sunt urmate de blocuri și centre comerciale.

• Ziggy, privește aici, îmi spune fotograful dând deoparte zăpada de pe balcon!

Erau plăcuțe metalice pe care erau inscripționate distanțe și săgeți către capitale din Europa și de pe toate continentele – de la câțiva km până la 15 000 de km.

O idee mi-a trecut prin cap. Cam așa sunt și oamenii, de la ei pleacă multe alte legături, conexiuni care ajung la mulți alți oameni. Am zăbovit în turn vreo 20 de minute, în ciuda gerului, doar ca să mă bucur de priveliște.

Palatul Primăriei mi-a arătat prin această experiență că rămâne un simbol al orașului. Cu grijă, am coborât din turn și mi-am continuat drumul sperând că voi citi curând din cărțile pe care le port cu mine.