O zi la Pălincăria lui Castor

A fost odată ca niciodată, pe meleagurile Țării Beiușului un sat cu oameni harnici și tradiții străvechi.  În micuțul Finiș, se vorbește des despre poveștile bune și licoarea de 51 de grade. Ambele izvorăsc din același loc: Pălincăria lui Castor.

Se spune că aici se strâng sătenii, în anumite perioade ale anului ca să facă o pălincă bună. Dacă asta ar fi tot, povestea nu ar avea farmec…

În Beiuș oamenii vorbesc despre Luci, cel care continuă de la bunicul său, numit Castor, tradiția pălincii.

-Bade Ioane, ziua bună! Salută bărbatul pe cel care intra în Pălincaria lui Castor!

-Ziua bună măi Vasile! Uite, pregătesc un cazan nou de palincă împreună cu Luci. Am niște mere galbene coapte și dulci ca mierea. Nu le las eu să se ducă așa degeaba! Trebuie să facem o investiție serioasă, zâmbi Ion.

Dinăuntru se auzea o zarvă plăcută. Oamenii se simțeau bine și erau cu chef de glume.

-Bine faci vecine! Văd că îi rost de o adunare cum am făcut și anul trecut cu pălinca mea de prune. Omul parcă nu îndrăznea să-i spună direct.

-Măi Vasile, dar nu sta așa aici în prag! Hai înăuntru să bem o palincă din producția pe anul acesta. O să-ți placă!! Îl îmbie Ion.

Omul nu se lăsă rugat de două ori! Înăuntru erau mai mulți săteni în frunte cu pălincarul care discutau despre ce înseamnă o palincă bună. La masa de lemn se mânca bine: cartofi în jar, clisă și ceapă.Vasile fu servit din cana de la intrare cu palinca vecinului său. Imediat, cana fu umplută la loc de Ion, după cum era obiceiul.

-În sănătatea noastră! Strigă unul dintre bărbați. Rând pe rând, paharele micuțe de palincă se ciocneau, scânteind în lumina becului.

Auzeai apoi o liniște scurtă urmată de un gâlgâit rapid al fiecăruia!

-Ah, strașnică licoare, spuse Vasile bucuros.

În colțul încăperii se afla cazanul de cupru și cuptorul. Cineva făcea focul, iar Luci se uita pe tabelele cu gradații alcoolice moștenite de la bunicul său.El era cel care dădea instrucțiunile: cât se pune pe foc, tăria pălincii și toate celelalte lucruri pe le-a învățat. Oamenii au încredere în el că va găsi exact formula potrivită pentru o palincă bună.

În timpul fierberii, poveștile sătenilor ieșeau la iveală: aventuri din tinerețe, știri despre ultimele recolte, ce fac copiii și multe altele…Fiecare devenea la un moment dat un povestitor.

O primă producție de palincă pe acea zi era gata.

-Să nu stăm pe uscat domnilor, spuse Luci bucuros că lucrurile ieșiseră așa cum planificase. Să cânte hididișul!

Bărbații aclamară toți în cor. Unul dintre ei își luă vioara cu goarnă, făcută de un meșter bătrân din Beiuș. Prinse a cânta cu foc în timp ce oamenii cinstiră un păhărel din noua producție. Toată lumea cânta și se veselea.

-Măi Vasile, asta e pentru tine! Spuse Ion apoi, întinzându-i o sticlă de palincă.

-Multzam ție și alor tăi, zise Vasile surprins. Când vei avea nevoie să cureți pomii sau ceva de reparat prin curte, știi unde stau!

-Bine faci, bine găsești , spuse Luci.

-Așa am învățat de la strămoși, continuă Vasile încrezător.

La Pălincăria lui Castor, oamenii vin cu dragă inimă! Nu doar producția de palinca e motivul ci felul in care se simt aici. Se leagă prietenii, se spun povești iar legea abundenței e bine plantată în mintea lor. Mâna care dă, nu duce lipsă! Niciodată!

Am fost și eu acolo. Pălinca lui Castor mi-a bucurat papilele gustative în acea zi. Poveștile de acolo mi-au rămas în inimă iar acum le las să curgă mai departe în scris, către tine!

Îmi strâng condeiul și carnetul, îmi așez straița și pornesc mai departe prin Beiuș. Un tânăr apicultor și muzician mă așteaptă să-mi povestească tainele pe care sunetele și natura l-au învățat.