Podul intelectualilor din Oradea: mai mult de 150 de ani de poveste

Când ieși din parcul 1 decembrie din Oradea, dacă vrei să treci imediat pe partea cealaltă a Crișului Repede, Podul Intelectualilor e o cale simplă și plină de poveste.

 

Una din cele mai circulate punți pietonale a orașului leagă în prezent cartierele Orașu Nou și Olosig. Este unul dintre cele 11 poduri construite peste Criș, având în spate are o istorie de peste 150 de ani.

Pe la 1850, Podul Intelectualilor era de fapt o punte de lemn cu o căsuță la fiecare capăt. Ca să treci Crișul plăteai frumușel o para. De aceea, în acele vremuri, se numea Podul Paralelor.

Fie lemnul cât de bun, anii mulți îl fac în scrum.

În 1910, podul de lemn a fost înlocuit cu unul metalic.

Metalul a rezistat până în 1974, când apele mari ale râului l-au deteriorat serios. Astfel a apărut actuala pasarelă pe care te poți plimba astăzi.

Balustrada  podului de metal se păstrează și acum.

 

În anii ’90 intelectualii vremii, îl traversau în drum spre redacțiile celor mai cunoscute publicații ale vremurilor, se plimbau și dezbăteau aici subiectele preferate. De atunci se numește Podul Intelectualilor.

[mashshare]

ZiggY

O noapte de februarie: conversația de pe Podul Intelectualilor

Traversasem Podul Intelectualilor de mai multe ori ziua, deja, pentru sesiunile zilnice de fotografiat prin Oradea. Voiam să văd însă cum să-l pun în evidență mai bine noaptea. Eram dispus să plătesc un preț serios pentru asta: gerul năprasnic de februarie. Mi-am îndesat fesul meu de dac pe urechi, am pus o haină în plus pe dedesubt și dă-i bice prin oraș. Nările mi se lipeau iar aburul respirației căpăta timide nuanțe gălbui de la luminile de pe stradă.

 

Era în jur de ora 22 iar străzile deveaneau pustii. Ici-colo oameni goniți de frig. Ajunsesem la pod și constat că eram singur.
Ce-ar fi să surprind podul din lateral, în întregime ? îmi spun, încurajat de explozia de lumini care se jucau pe suprafața apei.
Mă retrag într-un colt de pe partea cartierului Olosig și pun aparatul în funcțiune. Priveliștea era superbă. Crișul scânteia iar copacii încremeniți de ger, de pe o parte și de alta, erau martorii acestui miracol al naturii. Mă simțeam inspirat!
-Intelectualii de după revoluție, trebuie să fi apreciat foarte mult acest loc, spun cu voce tare. Cred că se nășteau multe idei bune, în discuțiie lor.
-Bine zici tinere! Așa era pe atunci, adaugă o voce puternică de bărbat dar nostalgică.
Mă întorc brusc, suprins de timbrul vocii.
-Stai liniștit băiete, la fel ca tine, am ieșit să mă plimb, chiar și pe gerul ăsta tiran. Podul Intelectualilor îmi trezește multe amintiri plăcute.
-Cum așa? Întreb eu, lăsându-mă purtat de valul curiozității.
-Ei bine, prin anii ’90 lucram ca ziarist la redacția Crișana, cel mai vechi ziar din Oradea. Ziariștii de la alte redacții, poeți, romancieri sau simpli visători se plimbau aici. În orice anotimp ne puteai găsi aici discutând ideile care se strecurau zi de zi în sufletele noastre. Podul Intelectualilor mă umplea de energie când eram un ziarist tinerel. Mă inspira să creez articole mai bune la ziar.
-Podul? Întreb, ridicând mirat o sprânceană.
Râse ușor, suflând apoi în palme. Gerul se întețea.
-Ei, nu literalmente. Dar mediul care se crease: Crișul, luminile, vegetația, priveliștea și mai ales oamenii cu preocupări comune, făceau ca locul acesta să fie special. Toți care purtau discuții ore în șir se simțeau special aici.
-Să înțeleg că oamenii au nevoie să fie împreună în astfel de locuri?
-Oamenii care se aseamănă în gândiri și principii da, adaugă el țanțoș. Un loc ca acesta ne încuraja să venim cu idei și soluții. Acum, la cei 50 de ani ai mei, nu mai e ce era odată. Se uită nostalgic la pod.
Totuși! Exclamă el, Podul Intelectualilor își transformă utilitatea în timp. De la podul de lemn, la cel metalic și apoi cel al intelectualilor acum este preferat de îndrăgostiți.
-Serios?
-Da, vino cu mine să-ți arat!
Mergem pe pod și îmi arată balustrada cu lacăte mici.
-Fiecare lacăt, îmi spune el mândru, este un simbol al jurământului de iubire făcut de doi îndrăgostiți. Odată închis, cheia se aruncă în Criș, pentru ca apa să o ducă departe și să nu mai desfacă vreodată iubirea dintre cei doi.
-Uau!
-Aș putea spune la câte lacăte sunt acum că Podul Intelectualilor devine un pod al Îndrăgostiților. Râse din nou și iar suflă în palme. Nu avea mănuși și i se cam învinețiseră mâinile.
-Băiete eu mă retrag în casă! Am înghețat!
-Îmi pare bine să cunosc! Vă mulțumesc pentru ce mi-ați povestit!
-Să crești mare! Cristi, îmi pare bine.
-Eu sunt Ziggy! Îi povestesc pe scurt ce fac prin țară.
-Bravo Ziggy! Eu sunt Flaviu! Ține minte, găsește mereu mediul potrivit și oamenii potriviți alături de care să pleci la drum, în realizarea viselor tale.

 

Îi priveam cum se îndepărtează spre Olosig, înfofolit în paltonul lui negru.
Ioi, se pare că gerul mi-a priit până la urmă, râd eu în timp ce îmi strângeam materialele.

Echipa Zig Zag prin România