Povestea unei vipere

După ce am văzut cum se restaurează clădirile vechi ale Oradei, un domn foarte energic și dornic de stat la povești m-a invitat la o discuție despre cei care patrulează pe munții din apropiere. Băteam la pas străzile centrului istoric,aflate în plină reabilitare, când am luat legătura cu el.
– Stai acolo, vin eu după tine!
Nu au trecut 10 minute și a apărut, călare pe un mastodont de metal. Cu el nu îi era frică să se aventureze pe drumurile accidentate din inima munților.
– Încalecă, nu e vreme de pierdut!
Puțin derutat îi urmez sfatul și pornim la drum. Nu după mult timp, ajungem într-o zonă mai puțin cunoscută mie și îi spun:
– Mi-ar fi luat o veșnicie să ajung singur aici.
Zâmbește, lasă mastodontul liber pe o pajiște încă înverzită și mă poftește într-o clădire cu un etaj de formă rotundă. În vremuri de mult apuse aici fusese un rezervor mare de apă.
– Fă-te comod. Pe aici își fac veacul cei ca mine când nu sunt pe munte. Știi cum e Ziggy, pe munte te întâlnești cu multe. Ești tu și natura în cea mai mare parte a timpului.
S-a făcut și el comod într-un scaun cu spătar înalt. Salvamontistul şi-a început istorisirile, cu chef de vorbă:

– Într-o zi, pe când soarele strălucea cu putere pe cer, stătea întinsă pe iarbă o viperă. Abia ieșise din adâncul înghețat al pământului și se bucura de căldura binefăcătoare. Gerul crunt a iernii devenea doar o amintire acum. Atât de bine se simțea în bătaia razelor călduroase încât a uitat de toate. Nu după mult timp simte mișcare și vede cum o creatură necunoscută se apropie. Cuprinsă de teamă, vipera încearcă să se facă nevăzută în iarbă fără să se miște prea mult. Se ghemuiește, se încolăcește ușor și stă nemișcată. Înghețase de frică și spera ca acea creatură să treacă fără să o observe. Avea ochii închiși și nici nu vede cum mâna caldă a omului încearcă să o prindă. Într-o fracțiune de secundă instictul ei de conservare intră în funcţiune: îl mușcă și se strecură iute, prin iarbă, spre gaura din care a ieșit. Creatura era în siguranța pământului dar pfff…mari peripeții am avut cu omul acela.
– Ce s-a întâmplat cu el? Întreb eu uşor neliniştit.
– A scăpat cu bine, i s-a administrat o licoare specială și a învățat o lecție. Să nu faci prostii ca asta Ziggy! Respectă viața sălbăticiunilor şi ele te vor respecta pe tine. Până la urmă şi noi şi ele suntem parte a naturii. De ce nu am colabora?
Timpul trecea pe nesimţite iar eu mă bucuram de poveştile despre aventurile pe munte şi secretele naturii. Cu greu am plecat de la sediul salvamont, unde gazda mea mă primise cu ospitalitate. Trebuia să mă întorc în oraş, unde aveam să mă gust bucuriile simple din lumea artei: poezie şi dans.