Pe urmele soldatului necunoscut

Sunt plecat de mult timp din orașul celor șapte coline, iar pașii mi-au fost călăuziți prin multe locuri frumoase și interesante. Am învățat continuu despre istoria și oamenii meleagurilor pe care călătoresc.  Astăzi am ajuns într-un parc, unde copacii sunt dezmierdați de razele soarelui și parcă vedeam cum se bucură după o iarnă geroasă.

Vedeam cum copacii sunt binedispuși și își mișcă lent crengile. Parcă se aplecau în fața mea și mă îndrumau spre centrul parcului. Eram doar eu și natura. Mă așez pe o bancă și observ că în apropiere se ridica semeț o statuie. Era un soldat de piatră care stătea neclintit. Îmi întorc atenția înapoi spre natură. Era o plăcere să privesc ramurile copacilor, firele verzi de iarbă și arbuștii care urmau să înmugurească.

• Bună ziua!

Întorc capul și nu îmi vine să cred ce văd. Statuia soldatului necunoscut stătea lângă mine, se mișca și îmi vorbea. M-am ridicat speriat de pe bancă și l-am ascultat.

• Tu ești Ziggy! Am auzit povestea ta de la trecători. Mult curaj trebuie să ai.
• Mulțumesc, dar nu la fel de mult curaj precum tine.
• Eu reprezint sute de ostași care au luptat pentru libertate. Nu eu sunt cel care trebuie să primească meritele, ci întregul grup. Puterea a stat în grup, asta ne-a dat putere și curaj. Chiar aș vrea să se dea mai multă importanță acelor vremuri. Pe unde mai mergi Ziggy, să îi saluți respectuos pe cei ca mine.
• Așa am să fac!

M-a salutat militărește și s-a întors pe soclu. Am salutat și eu la fel și m-am așezat din nou pe bancă gândindu-mă la cele spuse de el. Într-adevăr, puterea unui grup poate realiza orice.