Țîpuritoarea din Țara Oaşului

Moldoveanul stabilit în Țara Oaşului mi-a zis că ”după casa tezaurului viu Unesco găsești o altă casă după câteva ulițe care are numărul unu.”
Ajung la casa cu numărul unu din Negrești Oaș.

Pe sîrmă erau întinse la uscat costume tradiționale oşeneşti. Culoarea predominantă a costumelor era albul.

Intru pe poarta mare. Iarba verde făcea legătura dintre poartă şi casă. Țîpuritoarea din Țara Oaşului mă întâmpina în pragul casei cu zâmbetul cald.

– Le-am găsit într-un pod. Le țâneau acolo şi ziceau că sunt prea vechi şi n-are ce face cu ele. M-am încăpățânat şi am zis să mi le dea că le fac şi noi, îmi zice țîpuritoarea din Țara Oaşului invitându-mă în casă.

– Iubiți portul oşenesc? întreb direct.
– Dapăi cum dară. Asta sunt şi-mi place să-mi arăt identitatea.

Întrăm în casă și ce-mi atrage atenția prima dată sunt doi pereți pe care sunt atârnate tablouri cu familia, diplome şi trofee câștigate pentru arta țîpuritului.
– Cine sunt? o întreb şi-mi îndrept privirea pe două tablouri: unul cu trei coconi îmbrăcați oşeneşte şi unul cu un domn îmbrăcat la costum.
Din cealaltă cameră îmi strigă fără să vadă spre ce tablou arăt, că sunt cei trei prunci şi răposatul soț.

Se apropie de mine şi îşi continuă gândul:
– A fost un om bun care m-a ajutat mult. Nu țîpurea, a fost inginer, citea mult. Era un intelectual. A observat că suspinam după o carieră artistică şi într-o zi m-a încurajat să merg la un concurs. ”Te susțin cât pot şi să îți amintești că ai trei prunci acasă și pe mine “ mi-a zis. “
– V-a fost mentor? am întrerupt-o cu întrebarea.
– Da, pot să zic că da.
– Păi țîpuritul nu e pentru scenă ci e printre oameni. Aveam nevoie de susținere serioasă fiindcă femeile care vroiau să facă carieră în țîpurit erau considerate uşuratice. Aşa erau vremurile atunci dar soțul, mentorul meu mereu m-a susținut.

După o scurtă conversație mă invită să mâncăm. Se aşternuse seara şi ne aşezăm la masă. Prima oară se servește pălinca. Apoi urmează şi merindele.

– Țîpuream de mică că așa e în Țara Oaşului şi nu e dat oricui să țîpurească, îşi continuă povestea.

Povestea țîpuritoarei din Țara Oaşului este despre lupta pentru pasiune iar când glasul ei subțire, pe octave înalte se aude mereu se simte lupta pe care a dus-o pentru plăcerea cea mare: țîpuritul.