Tinerii se îmbracă se îmbracă cu porturi populare și măști. Acestea sunt confecționate din blană de oaie iar pe haine își pun cât mai multe clopote. Sunetul clopotelor se aude până departe și îi înspăimântă pe cei care nu sunt familiarizați cu tradiția. Acești tineri mascați, merg din casă în casă și alungă spiritele rele.
Aceasta este una dintre cele mai vechi tradiții de Crăciun din zonă și este păstrată cu drag de tinerii locului.
Cum au scăpat de invazia tătarilor folosind tradiții de Crăciun
M-am întors în Baia Mare pentru a vedea unele tradiții de Crăciun aduse din întregul Maramureș. Am întâlnit pe stradă oameni mascați. Aveau măști ciudate pe față, parcă tradiționale. Făcute cu blănuri de animale. Pe costume aveau multe clopote din tablă și făceau un zgomot infernal. Nu știam ce se întâmplă. Întreb pe cineva ce fel de tradiții de Crăciun sunt astea. Mi se spune că sunt brondoși și că alungă spiritele rele.
Am mai aflat că în urmă cu aproximativ 300 de ani, când tătarii voiau să invadeze orașul Cavnic, brondoșii au fost de ajutor. Oamenii din oraș s-au costumat în brondoși și au speriat atât de tare hoardele de tătari încât aceștia s-au întors din drum și au fugit. Oamenii spun că și tătarii au fost tot un fel de spirite rele.
Maramureșenii sunt mândri de aceste tradiții de Crăciun și le duc mai departe că drag.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment