În Ținutul Secuiesc, unde regele aluatului este celebrul cozonac secuiesc (kürtőskalács), am descoperit Atelierul de Turtă Dulce, din Târgu Secuiesc, unde tronul este ocupat de acest deliciu: turta dulce tradițională, făcută cu mâinile dibace ale familiei lui Szántó József. Povestea turtei dulci a debutat în 1880, când una dintre femeile din familie rămăsese singură, fără soț. De atunci și până astăzi, tradiția acestui dulce a trecut prin mâinile a patru generații și pare să continue, căci mezina familiei se implică și ea în procesul decorării.

 

Ce se ascunde în spatele unei turte dulci?

Drumul turtei dulci începe în camera din spate, unde se află și cuptorul și unde se frământă aluatul în covată din câteva ingrediente esențiale, toate naturale: miere, făină, anason, cuișoare și scorțișoară. Am aflat de la maestrul turtei dulci că mierea este preluată de la o familie din județul Harghita și că sunt siguri de calitatea acesteia, care se reflectă mai apoi în produsul finit.

Formele cu care se taie aluatul sunt făcute întocmai de Szántó József și sunt atât modele noi, dar și modele vechi pe care le are de la strămoși, toate în număr de aproape 150 de piese. Cele mai vândute forme sunt inimioarele mici, apreciate foarte mult ca mărturii de nuntă. Printre ultimele comenzi de inimioare pentru nuntă s-au numărat câteva din Marea Britanie sau Franța, dovadă că aroma turtei dulci din Covasna a depășit hotarele României.

 

Secretele focului perfect

Următorul pas este dictat de flăcări: focul se face într-un cuptor cu lemne de mari dimensiuni, căci oferă un gust mai special aluatului decât dacă ar fi copt la un cuptor pe gaz. Lemnul de fag este protagonistul cuptorului, iar în cuptor se pun, la 300°C, formele din aluat. Acestea rămân în cuptor doar șapte minute, însă lemnele pot folosi pentru a coace aproximativ o oră. După ce au fost scoase de la cuptor, deserturile se pun în cutii, iar a doua zi pot fi scoase pentru a fi decorate în culori. Răbdarea și migala sunt calități esențiale ale acestei munci, căci pigmentul se așază în straturi, pentru a se usca și a nu risca să se amestece. 

În cadrul acestui proces, familia merge pe ideea că „Mai bine ținem la calitate, decât la cantitate. Noi avem un slogan: dacă cineva gustă o dată, revine, iar dacă gustă și a doua oară, rămâne fidel.

După partea de teorie, predată langă cuptor, am trecut și la fapte. Astfel, am trecut cu toată echipa la decorat inimi din turtă dulce. Cu o oarecare neîndemânare la început, am deprins ușor-ușor tainele decoratului și am personalizat inimioare roșii, fiecare cu ideile sale. Cea mai mare satisfacție este că, după ce e gata decoratul dulcelui, poți pleca cu el acasă, drept suvenir.

Apoi intervine întrebarea: le vom mânca sau vor fi puse la loc de cinste în casă?

Nicoleta Felea