Aud îngerii cum cântă și nu mă pot opri din ascultat..

Tradiția este la ea acasă când ai cu cine să o povestești. Iar aceste meleaguri sunt bogate în ritualuri și cultură veche, ancestrală.

Dimineţile de februarie mereu sunt friguroase. Nu face excepţie nici acea dimineaţă când treceam prin faţa Teatrului din Oradea. Maşinile circulau pe lângă mine făcând un zumzet ameţitor. Ele nu păreau prea deranjate de frigul de afară. Undeva, de după clădirile arătoase prin arhitectura lor specifică, un glob mare de aur stă să se ridice agale. Soarele mă înviorează şi mă face să-l aştept cu nerăbdare.

Cum mă uitam cu faţa luminată spre el, deodată în faţa mea apare un înger cu chip de fată. O recunosc şi mă îndrept ţintă spre ea.

– Bună dimineaţa! o salut eu voios. Ea puţin surprinsă îmi răspunde:

– Bună dimineaţa şi ţie călătorule. Cu ce gânduri pe la noi? întreabă ea direct şi rece ca frigul de afară. Puţin intimidat de frumuseţea chipului ei, dar şi de vorba-i aprigă, îi răspund:

– Călătoresc prin Bihor. Intenţionez să descopăr ce locuri frumoase aveţi pe aici şi ce oameni sunt reprezentativi pentru judeţ. Cunoşti astfel de oameni? întreb eu mai ferm de data asta.

– Hmm… Nu ştiu ce să zic. Aş putea totuşi să-ţi ofer câteva nume destul de semnificative.

Încurajat de vorbele ei dulci, dar şi de frigul de afară, o invit frumos la un ceai să ne adăpostim de frigul lui Făurar. Înăuntru e cald şi bine. Comand un ceai verde care să mă trezească şi să-mi amplifice starea de bine. Nedumerită încă de ce caut eu exact, mă aşez şi îi explic ce călătorie întreprind, în timp ce soseşte ceaiul meu. Atenţia îmi este furată pentru o clipă de procesul infuziei, însă revin la poveste.

– Tu cu ce te ocupi? întreb eu din nou, mai domol.

– Sunt interpretă de muzică populară, dar îmi place şi dansul.

Începe să-mi povestească cu aceeaşi hotărâre despre perioada în care a luat naștere pasiunea faţă de muzică. Din povestea ei realizez că nu s-a gândit că va ajunge atât de departe. Mă uit direct în ochii ei şi observ cum strălucesc din ce în ce mai tare, iar energia creşte o dată cu rememorarea acelor evenimente.

– De acum las locul şi celor care vin din spate, spuse ea cu glas sincer.

Nu se opreşte doar la muzică, ci sare la dans, costume populare, obiceiuri de nuntă şi altele. Surprinzător, nu vorbeşte despre muzică, ci despre obiceiurile de nuntă vechi din Bihor. Îmi place fata asta! Simt că are ce să-mi povestească despre simbolistica ritualurilor de nuntă. Dezbatem acest subiect în timp ce continuă să mă privească dârz, iar eu îmi ţin ceaşca de ceai în palme.

– Cum ai cunoscut-o pe Florica Ungur? întreb eu la un moment dat.

– Urma să cânt în cadrul unui festival lângă comuna din care provenea Florica Ungur. După spectacol a venit la mine şi mi-a zis: ”de ce nu mi-aţi spus că ştie să cânte aşa bine?” Şi uite aşa m-a luat sub aripa ei. Ba mai mult, pe patul de spital, mi-a lăsat drept moştenire întregul ei repertoriu muzical.

În încheiere, mi-am dat seama că este îndreptată spre păstrarea tradiţiilor aşa cum le-au lăsat strămoşii noştri: ”ori e tradiţie autentică, ori nu mai e” mi-a zis ea la fel de hotărâtă. Mă bucur că am găsit un astfel de om care vede foarte bine, prin ochii ei tineri, cum trebuie păstrată tradiţia de când e lumea. O lume care încearcă să facă faţă avalanşei de nou şi adaptare.