Viață și viori cu goarnă

”Pe timpurile când eram tânăr nu erau discoteci. Erau serate dansante și cu muzică vie. Era aici un sediu unde se zicea că e casa de cultură (cazină, cum se spunea la noi). Mergeam la serate fiiindcă mi-a plăcut muzica. Și-atunci am început să bat acolo la tobe o melodie, două la dans. Într-o sâmbătă, niște prieteni au venit după-masă la mine și-mi zic: ‹Nu vii să cântăm la Tinca (localitate) / Dar ce să fac eu acolo? / Să cântăm./ Dar eu nu-s obișnuit să bat o noapte întreagă la tobe. Poate mă lasă mâna, piciorul, pierd ritmul, dau totul peste cap și iese o aiureală. / Lasă asta. Hai numai! Mai schimbăm pe parcurs și ne descurcăm noi.› Din momentul ăla din ʼ62 până în ʼ92 vreo 2-3 ani am bătut la tobe, după care am făcut școala populară de arte la clarinet și saxofon. (…)

A face o masă nu-i totuna cu a face o vioară. Cu vioara poți să vorbești, dar nu masa nu poți. Lemnul te lasă să lucrezi cu el numai dacă îl înțelegi. Dacă nu-l înțelegi, nu iese nimic. Nu poți lucra contra fibrei fiindcă se sapă și nu mai poți să lucrezi. (…) Viața mea a fost ca un fermoar. Părinții mei au fost chiaburi, pe mine m-au dat afară din liceu și am făcut școala de arte și meserii la mobilă și binale, cum era atunci. Am făcut prima secție aici în Beiuș, apoi am continuat la secția de mașini. Tot ce am învățat înainte se leagă cu ceea ce fac acum. E ceva super.”

[mashshare]

ZiggY

Vioara cu goarnă și meșterul cel iscusit

Stând la masă cu oamenii țării Beiușului am povestit multe. Am înfulecat din bucatele specifice și am ascultat povestea unui meșter care lucrează instrumente muzicale de care nu am mai văzut până acum. Am tot auzit despre vioara cu goarnă dar astăzi a fost prima dată când am reușit să o văd și să pun mâna pe ea.

Unul din meseni s-a ridicat și a început să cânte la un astfel de instrument. S-a oprit, a venit lângă mine și a început să îmi povestească:
– Cu mult timp în urmă, aici se cânta foarte mult la acest instrument. Și astăzi se mai cântă dar puțini sunt cei care le mai fac. Se spune că în vremurile de demult, acest instrument avea puteri magice iar cel care asculta muzica acestuia trăia fericit până la adânci bătrâneți.
– Mai este valabil și astăzi ceea ce spui?
– Doar pentru cei care cred cu adevărat în asta. Problema este că oamenii nu mai au credință așa ca înainte. Hai să îți povestesc despre cel care încă mai face astfel de viori. Omul de care îți povestesc nu face viori de foarte mult timp. El este un meșter foarte priceput. De-a lungul vieții sale a făcut foarte multe lucruri. Dacă vrea, poate să îți meșterească aproape orice. A început să facă viori cu goarnă descoperindu-le puterea magică. El este unul din puținii care încă mai crede și se bucură de efectele acestora.

– Să înțeleg că este destul de bătrân.
– Așa este Ziggy. Dacă îl cunoști nu îți dai seama ce vârstă are. Este sprinten și vioi ca un tânăr. S-a apucat de meșteșugul viorilor cu goarnă vrând să ducă mai departe tradiția. Astăzi este singurul care mai face asta. La el poți găsi multe feluri de viori cu goarnă. Diferite modele și chiar și alte instrumente muzicale atârnă în atelierul acestuia.

Mă uit în stânga și în dreapta. Toată lumea era atentă la ce povestea interpretul. Când am plecat, mi-am dat seama că toată lumea era acolo. deci și acel meșter de care mi se vorbea. Oare de ce nu mi-au făcut cunoștință cu el? În fine, doamna de la muzeu cu care o să vorbesc mâine îmi va spune mai multe despre el.

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)