Ziggy o cunoaște pe artista îndrăgostită de pian

În aproprierea Crăciunului, aflu despre un spectacol la filarmonică, în Centrul Vechi din Satu Mare.
O binevenită escapadă pe note instrumentale de orchestră, la un concert special de sărbători.

Deși am ajuns un pic după începerea concertului am surprins-o pe ea…Era așezată în fața grandiosului pian negru lucios într-o rochiță lungă și roșie.

Pentru acele degețele subțiri și delicate, mișcarea era corect plasată pe fiecare clapă într-o viteză turbo care îmi amețea ochii – cu siguranță așa ceva mi-ar împletiti și degetele și mâinile, ca să nu mai zic de sunete și note 🙂

Cu prima ocazie, în pauza dintre reprezentații, am coborât ca să o cunosc. Parcă era mai mică când am ajuns față-n față și am dat mâna cu ea. Era inundată de aprecieri, îmbrățișări și felicitări.

Totuși, în acel val de admirație a reușit să mă îndrume către mama ei. Priveam o femeie care strălucea de bucurie și încântare pentru mica ei artistă. Era la fel ca și fiica ei, inundată de aprecieri, îmbrățișări și felicitări.

Umătoarele zile mi-am propus să vorbesc cu amândouă. Sărbătoarea Crăciunului era foarte aproape. Totuși, admirația pentru artista în rochie roșie m-a motivat să insist până am primit acceptul lor.

Reîntâlnirea cu ele mi-a readus o stare de copil curios. În timpul dicuției, fata vorbea la fel de mult și de repede pe cât i se mișcau degetele pe clapele de pian. Avea multe de împărtășit – și despre ea, și despre muzică. Dar mai ales despre muzică.

Era foarte bine instruită și aproape că mi-a ținut o lecție de educație muzicală. Mi-a povestit mama ei, cum ascultă și recunoaște suntele din jurul ei…

Își dă seama de nota pe care se află sunetul făcut de aspirator, sau de pisicile în călduri și chiar mi-a demonstrat încrezătoare printr-o lovire a paharului de sticlă cu ligurița, că sunetul era în nota La. Iubește pianul și muzica clasică.

Ce părere ai despre muzica pop, muzica modernă? o întreb. Stă un pic și se gândește, iar cel mai elocvent răspuns al ei a fost:
„Bleah!”

Exersează zilnic la pian câteva ore.

Pentru ea, cântatul e ca aerul. „Când plec în vacanțe, deobicei nu am posibilitatea să cânt. Și parcă mă plictisesc. Iubesc să cânt. Dacă stau o zi fără să exersez parcă a trecut ziua degeaba. Când mă întorc din vacanță, mă duc direct la pian. Părinții îmi simt lipsa. Când nu sunt acasă parcă e prea liniște pentru ei. Ceva lipsește.” Mama o aprobă cu însuflețire.

Dacă nu exersează la pian, învață pentru școală. Acordă atenție materiilor din școală și chiar a făcut performanță la diferite concursuri naționale. Deci se poate! Se poate dezvolta atât simțul artistic, inteligența emoțională, cât și inteligența rațională. Bravo, dragă! Îndeplinește-ți toate visele!

Spre sfârșitul interviului m-am bucurat să aflu că sunt primul care i-a luat interviu artistei pasionate de pian. În ciuda fluxului verbal, nu era nimic exersat, ci sută la sută natural, sincer și spontan. Ne-am despărțit într-o îmbrățișare caldă și o urare de Crăciun. Către stele, oameni buni! 🙂