Bace Toghiere: mit din folclor sau realitate?

Viața-i frumoasă da-i scurtă, așe că ascultaț’ și veghieț!

Acestea sunt vorbele preferate ale lui Bace Toghiere, spiritul înțelept care se trage din lumea satului arădean. Oamenii îmi povesteau despre el încă din Țara Zărandului…

– Se aseamănă mult cu tine Ziggy, îmi spunea entuziasmat istoricul din Ineu. La fel ca tine, culege și creează povești despre poporul de la care tu înveți. El atinge cu ale sale vorbe de duh meleagurile județului Arad. O să-l îndrăgești negreșit!

Nu s-a înșelat! I-am ascultat vocea păstrată într-o cutie vorbitoare. Primele povești m-au făcut să tresar. Graiul arădean și învățămintele strecurate printre ele

m-au cucerit!

– Bace Toghiere se exprimă printr-un diacon arădean, spunea istoricul. E un om vesel și plin de viață. L-a ales pe el tocmai pentru că iubește oamenii și poveștile. Ai să uiți de timp când vei vorbi cu el!

Cu aceste vorbe-n gând „zburam” cu bicicleta pe malul Mureșului spre cartierul Micălaca. Mă bucuram de priveliștea ce mi se oferea! Razele jucăușe ale Soarelui și arborii blânzi de pe margine, voiau să îmblânzească râul tulbure și grăbit.

Bace Toghiere mă aștepta liniștit pe o bancă. Își umplea sufletul cu acea priveliște oferită de natură.

– Ziua bună Ziggy! Glasul său limpede și plin te făcea din prima atent. Rostea fiecare vorbă ca și cum ar fi cântat în fața unui public numeros.

– Ziua bună Bace Toghiere! Răspund eu vrăjit.

– Demult n-am mai prins așa moment! Hai să bucurăm de el și apoi mergem la mine. Tonul părintesc, ușor didactic intrase în acțiune!

Cele câteva minute de ascultat au potolit bătăile inimii zvăpăiate puse în mișcare de bicicletă.

Ne-am retras apoi în locuința sa, spațioasă, cu rafturi de cărți aranjate cu grijă.

– Stai așe Ziggy, înainte de toate merge un strop de răchie dă meră adusă de la țară ! Îți dau și apă apoi ca să nu te astupi!

Râd.

Simplul ritual aducea cu ospitalitatea omului de la țară care știe a te omeni înainte de orice altceva.

– Am primit cu dragă inima invitația lui Bace Toghiere de a spune prin mine povești, răsună vocea diaconului. El este reprezentantul omului simplu de la țară care are ceva de spus. Viața lui are urcușuri și coborâșuri, bucurii și necazuri, momente de singurătate și clipe de petrecut în familie. Toate se regăsesc în ce-mi transmite Bace Toghiere prin vorbe și apoi prin inspirație artistică.

Îmi arată apoi un set mare de desene în creion făcute care traduceau în imagini tâlcuri și episoade din viața de zi cu zi.

– Meleagurile poporului de la care învăț sunt speciale, îmi spun în gând.

Diaconul însuflețit de spiritul lui Bace Toghiere zâmbi.

– Meleagurile arădene și nu numai au farmecul pe care oamenii îl dau. În poveșchile pe care le scriu, Bace Toghiere trăiește în sânul unei comunități. Fără oameni ele n-ar mai avea haz. Îmi amintește de vecinul Mitru cu muierea lui, Petre clănetistul care știa să cânte la clăneată (clarinet), Gheorghe sau Ilie, sătenii care erau alături de el.

Timpul s-a scurs pe nesimțite în timp ce Bace Toghiere mă purta prin poveșchile sale. A reușit ce și-a propus: să reînvie dulcele grai arădean și lumea omului de la țară, cu tradiții și obiceiuri frumoase.

După întâlnirea cu el am prins și mai mult curaj în călătoria mea. Oamenii apar în calea mea anume ca să mă inspire pentru următorul pas. Mi-am luat bicicleta și am început să pedalez mai departe, pe malul Mureșului. Poveștile încă nu se terminaseră pentru că…a doua zi urma să merg la Biblioteca Județeană…