Zig Zag prin Buzău
Platoul Meledic | Tărâmul de sare din Buzău
Canioane adânci de 5-6 m și rupturi de pantă de 2 m s-au așternut în fața ochilor noștri. Ei pot fi observați din stradă dar noi am vrut să îi escaladăm.
Călătorii fără sfârșit | Biserica dintr-o Piatră, Năeni, Buzău
Elementele care stârnesc curiozitatea la biserică sunt catapeteasma, strana și gardul ce o înconjoară care sunt realizate tot din piatră. Picturile din exterior și interior realizate în maniera bizantină, respectând erminia călugărului grec, Dionisie din Furna.
Mănăstirea Ciolanu – cea mai veche așezare monahală din județul Buzău
Numele acesta de Ciolanu vine de la osemintele unor sihaştri care au fost descoperite în această zonă. Se pare aici si-ar fi găsit refugiu câţiva călugări scăpaţi din Bizanţul care fusese ocupat de turci, în secolul al 15-lea.
Dealul Ciolanu te ghidează spre infinit | Schitul Cetățuia
Nu era nevoie să batem la poartă căci era deschisă. Părea că drumul nu s-a terminat ci urmează să intri prin poarta ce te ghidează spre infinit.
Piatra Albă „La Grunju” | Monument al naturii din satul Mânzălești
Această formă a pietrei s-a realizat datorită unor modelări continue exercitate de apa din precipitații, dar și de răul Slanic, care la niveluri mari care ajung asupra Grunjului, nume dat de locuitorii zonei care semnifică îngustare sau grumaz.