Activitate memorabilă: Casa Adam Müller-Guttenbrunn din Zăbrani

Micul șvab, așa s-a auto-intitulat Adam Müller, prin cartea cu același nume. Născut la 22 octombrie 1852 într-o comunitate de șvabi bănățeni, scriitorul, romancierul și omul politic își afișează viața sub fielele autobiografiei „Meșterul Iacob și copii săi”.

La vârsta de 37 de ani, Adam își amintește că la 28 de ani îi era rușine de numele său. Ulterior, aflându-se în postura de a semna diferite acte în prezența dramaturgului Heinrich Laube, acesta remarcă doar cuvintele „Müller de Guttenbrunn” în semnătura sa, Guttenbrunn fiind denumirea de atunci pentru Zăbrani. Atunci, micul șvab primește întrebare: „Care este numele dumneavoastră?”, iar la răspunsul „Adam”, Heinrich exclamă ”Vai, numele acesta este al nimănui!” Acel moment, amuzant de altfel, a reprezentat clipa din care Adam Müller și-a acceptat numele.

Viața sa nu a fost una liniară. Notează că la vârsta de 10 ani, pe când era în școală, tot ce făcea era să învețe maghiara ca o „dresură mecanică”, pe de rost. Astfel că, în marea parte a timpului mergea la pescuit, iar persoanele responsabile de el îl tolerau în comportamentul său. Totuși, la sfârșitul anului notele îi reflectă pe de-a-ntregul implicarea. Povestea continuă…
Anul următor, la 11 anișori ai săi, mama Eva Müller se recăsătorește. Noul bărbat din casă creează sentimente de gelozie și o alarmă în sufletul său de copil inocent, care până atunci era singurul proprietar cu drept din casă. Adam învață cu greu să-și împartă teritoriul cu un necunoscut.

În ciuda copilăriei zbuciumate, la 1922 Adam Müller primește pentru operele sale literare, filosofice și teatrale, cele din urmă inspirate fiind din activitatea sa de director al Teatrului din Viena, titlurile de „Doctor Honoris Causa” și Medalia „Bene mereti”.

Muzeul din Zăbrani conturează perfect stilul de viață al scriitorului și expune materiale autentice, scrise de mâinile sale. Adam Müller a fost un important om de cultură ce a susținut atât drepturile germanilor asupriți, cât și a românilor, iar în spiritul continuității activităților sale generoase, a fost ridicat în județul veci Timișoara, centrul cultural al germanilor din Banat sub numele de Asociația „Casa Adam Müller-Guttenbrunn”.

[mashshare]

ZiggY

Primele mele zile…

Povestea lui Adam Müller a fost muzică pentru urechile mele. Mi-a amintit de perioada în care eu am fost botezat. Numele mi-a plăcut din prima – Ziggy. Cui nu i-ar plăcea? E un nume rezonant. M-am identificat imediat cu el, în acele clipe fragede ale existenței mele. Totuși, îmi amintesc de momentul în care a trebuit eu să botez pe cineva…

Mă plimbam visător prin lumea aceasta plină de joacă și veselie. Totul în jurul meu era culoare și mi-am dat seama că mai am multe de descoperit la nuanțele acestui spațiu vast și misterios. Și cum priveam la viața dinaintea mea, dintr-o dată, mi-am dat seama ce am de făcut. A coborât gândul în mine cum fulgeră cerul o stea căzătoare. „Asta am de făcut!” mi-am zis și m-am apucat de treabă.

Era ca și cum, spun unii oameni, m-aș fi îndrăgostit. Desigur, nu știu exact ce înseamnă asta, dar eram foarte entuziasmat de idee și am copto 2 ani la rând. Zi de zi scriam. Zi de zi mă gândeam. Zi de zi împărtășeam visul meu Marelui Soare, Vântului și tuturor prietenilor mei.
Într-una din zile, m-am oprit. Am făcut un pas înapoi, am privit la notițele mele, la tot ce acumulasem până atunci și la imaginile din capul și mi-am zis: „E gata.” Și era gata. Tot ce-mi mai trebuia acum, era să găsesc 14 suflete care să mă ajute să-mi duc la bun sfârșit misiunea. Un număr nu tocmai mic. Rareori găsești un astfel de grup unit, compact, cu afinități comune sau care să interacționeze constant într-o dorință comună.

M-am învârtit, m-am sucit, am căutat și zi și noapte fără să culc măcar un ochi. Până la un moment dat, când îi recunosc. Erau toți așezați într-o cameră cu mobilier vechi, toți 14, unii pe scaune, alții pe jos, unii tăcuți, alții vorbăreți, și discutau despre o călătorie. Mă apropii de ei ca să ascult mai bine…
– Primul județ va fi Botoșani, zice unul dintre ei.
– Unde vom sta acolo? Cu facem? Ne trebuie bani o droaie, completează altul.
– Nu știu, o să vedem. Dar o să ne iasă sigur. Trebuie să ne iasă.
– Eu simt că mai avem nevoie de ceva, dar nu-mi dau seama ce, spune la un moment dat o voce de fată.
– Da, exact. Ajungem acolo și cine ne va băga în seamă? vine o întrebare din partea altei persoane nedumerite.
– Opriți-vă!
Toți se uitau să vadă de unde vine vocea. Nu-i las mult în suspans, căci dorința lor îmi făcea sufletul să tresalte. Așa că apar într-un colț din cameră și le vorbesc din nou.
– Eu sunt Ziggy și voi fi spiritul vostru ocrotitor pe întreaga durată a călătoriei voastre, pentru toți cei cinci ani de zile.
– De unde a apărut, fraților?
– N-am idee… Dar să îl ascultăm. Pare să aibă lucruri interesante să ne spună.

Și atunci a început totul… Le-am oferit răspunsuri cum știam mai bine și ne-am împrietenit pe loc. Singurul lucru care mai rămânea de rezolvat era numele. Am stat și ne-am gândit și eu și ei. Și la fel cum mi-a venit ideea, așa mi-a venit și numele prin care să botez acest grup format din 14 tineri curajoși. După ce am mai împărtășit câteva vorbe, înainte de a ne lua la revedere, le-am spus:
– Și, ca să nu vă uitați menirea, vă numesc Zig Zag prin România!

Și am știut că am făcut alegerea potrivită…

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)