Suntem foarte entuziasți de venirea noastră în județul Dâmbovița, iar dacă vremea nu ar fi fost capricioasă mai bine de câteva săptămâni, cel mai probabil am fi stat doar pe teren. Ne-am gândit că există și un avantaj al vremii schimbătoare, așa că am pornit spre redescoperirea Curții Domnești – simbol al fostei capitale Târgoviște.
Pe Calea Domnească care traversează tot orașul, se află multe obiective de interes turistic, amplasate de-o parte și de alta a străzii. De la centrul de informare am procurat harta orașului care ne-a ajutat să ne facem o idee de ansamblu ca mai apoi să ne desfășurăm activitatea foarte ușor.
Timp de 300 de ani Târgoviște a fost capitala Tării Românești unde au domnit numeroși domnitori care s-au opus cu vehemență Imperiului Otoman și dorințele meschine de a transforma țara în pașalâc printre care amintim: Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Vladislav al IIlea, Vlad Țepeș, Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Vlad cel Tânăr sunt doar câțiva dintre domnitorii care au locuit aici.
Complexul Național “Curtea Domnească” este un important centru cultural, un muzeu care respiră, prin monumentele sale, istoria acestei țări, cuprinde 29000 mp și este printre cele mai bine păstrat ansamble medievale din România. Cuprinde ruinele Palatului Domnesc, Turnul Chindiei, două lăcașuri de cult, crama și baia domnească și este locul unde istoria românilor s-a scris o perioadă lungă de timp.
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, acesta mută reședința voievodală de la Curtea de Argeș la Târgoviște, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care a recurs la acest gest dar și pentru faptul că orașul a făcut un pas important de dezvoltare, moment în care trece de la statulul așezare de târg la oraș.
Drumul comercial care leagă Transilvania de gurile Dunării, ruta cea mai importantă în perioada respective. Era ușor de apărat pentru că se aflau în zona montană unde se puteau retrage în cazul în care nu făceau față unui atac.
Traseul de la Curtea Domnească cuprinde mai multe monumente: Biserica Mare Domnească, ruinele palatului Petru Cercel, Turnul Chindiei, baia domnească și beciul domnesc. Biserica Mică Domnească și Muzeul Tiparului și al Cărții Româneși Vechi.
Biserica Mare a Curții, paraclis religios important în Târgoviște, zidită în același timp cu Casa Domnească și poartă hramul Adormirii Maicii Domnului (1584). A fost construită într-un singur an și se păstrează în formă sa originală. În pridvor sunt câteva lucruri interesante: tabloul votiv unde sunt pictați domnitorii Țării Românești, o reprezentare a lui Mihai Viteazul, singura de altfel, purtând pe cap coroana domnească. În pronaos sunt înmormântați Matei Basarab și nepotul acestuia.
Un alt monument istoric important de la Curtea Domnească datează din sec. XV lea și este singură biserică existent din spațiul extracarpatic: Biserica Sf. Vineri. Numită și Biserica Mică Domnească este păstrată în forma sa inițială fără modificări ulteriare.
Cele mai impresionante monumente din acest loc sunt ruinele Palatului Petru Cercel, ridicate de Mircea cel Bătrân după 1396 și de Petru Cercel 1584 și etajate de Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.
Ruinele primului Palat se află în partea dreapta cum te îndrepți spre Turnul Chindiei iar de la acel culoar spre Biserica Domnească sunt ruinele celui de-al doilea palat Petru Cercel. Este interesant faptul că Petru Cercel își amenajează la subsolul curții spații pentru administrația curții iar la etaj încăperi de zi pentru familie, unde nu exista niciun acces de la parte la etaj doar prin partea de Nord a Palatului.
Palatul a funcționat ca reședință și scaun domnesc pentru 33 de voievozi începând cu Mircea cel Bătrân până la Constantin Brâncoveanu. Trei veacuri de istorie.
Baia Domnească folosea sistemele termelor romane, sub pardoseală se făcea focul piatra se încălzea bine iar prin aruncarea apei peste, se obținea efectul de saună ceea ce în perioada respective era un semn de inovație și civilizație.
Indicatoarele nu lipsesc din tot traseul nostru ceea ce a făcut și mai ușoară orientarea. O clădire cu ceardac si pilono din lemn la etaj și acoperită cu șindrilă ne atrage atenția și ne oprim. Este Muzeul Tiparului și al Cărții Româneși Vechiunde o doamnă ne întâpină cu un zâmbet și salut prietenesc după care ne explică câteva detalii despre istoria tipografiei românești.
Cele mai vechi texte scrise sunt cele găsite pe tablițele de lut (mileniul IV i. H.). Dacii cunoșteau scrierea folosind la început alfabetul grec, apoi cel latin.
Toată istoria tiparului începe cu tipografia lui Macarie de la Mănăstirea Dealu unde se tipăresc primele cărți de cult în limba slavonă (1510) moment în care Diaconul Coresi a adus primele tipărituri românești, care stau la baza apariției limbii romane moderne (1582).
Apare o tiparniță nouă adusă de Șerban Cantacuzinola Mitropolia din Bucuresti moment în care se tipărește Biblia (1688). Apar mai multe modele de tiparnițe, iar cărțile pot fi legate acest obicei devenind un meșteșug. Doamna ne arată o carte din copertă din lemn cu piele.
Turnul Chindiei
Este un element de apărare ce deţinea un rol dintre cele mai importante în viaţa curţilor feudale în caz de asediu, servind, totodată, ca punct de observaţie şi de pază pentru curte şi împrejurimile ei.
În Turnul Chindiei funcționează o expoziție cu documente, arme şi obiectededicată lui Vlad Țepeș, ctitorul fortificației, un lapidarium la subsolul Casei Domnești ridicate de Petru Cercel, iar în Biserica mare domnească. o expozitie de arta religioasă.
Chindie înseamnă Apusul soarelui– gărzile care erau sus în turn aveau obligația să dea un semnal la apusul soarelui după care porțile orașului erau închise – nimeni nu putea să intre sau să iasă. Supravegheau tot orașul.Turnul este înalt de 27 metri și se poate vizita urcând scările în spirală ale acestuia însă, turnul, pe vremea domnitorilor avea legătură cu palatul și nu avea intrare pe la parter, pe unde astăzi se poate intra spre vizitare.
Încheiem turnul nostru cu Beciul Domnesc, care a fost ridicat în 1584, impunător și încăpător. La întreaga curte au lucrat peste o mie de oameni ceea ce înseamnă o mobilizare de excepție pentru perioada respectivă.
Cu drag de călătorii te invit la Curtea Domnească din Târgoviște,
Cosmina din Zig Zag prin România
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment