când s-a pensionat preotul de acolo și a venit altul, el a găsit prin pod și icoane, și cărți și le-a adus aici. Așa s-a constituit muzeul nostru.”
Astfel, au ajuns ca în prezent să dețină peste 1000 de icoane, peste 30 de cărți, spre expoziție fiind pusă în special partea românească veche.
Pe de altă parte, ”mai vin și profesori de limba română cu copiii, care învață despre aceste cărți și-și țin lecțiile aici.”
Cum a ajuns totuși să ia naștere muzeul? Simplu. Aurel Filip explică în detaliu și de la bun început cum ”în ʼ74 s-a dat legea patrimoniului și-atunci am fost obligați prin lege să mergem prin toate parohiile să le inventariem, să vedem ce mai găsim, ce mai putem aduce aici…
Legea patrimoniului spune că: ‹cei care dețin obiecte de patrimoniu, trebuie să le țină în condiții deosebite de temperatură,umiditate, să facă periodic tratamente chimice împotriva cariilor, diferitelor ciuperci, condiții de securitate etc.› Și-atunci, mulți preoți nu și-au putut permite, la sat fiind, toate aceste lucruri. Așa că, le-au dat aici ca să nu mai aibă cheltuieli.”
În orice caz, dacă ești prin trecere pe la catedrală, ori te afli prin preajmă, nu ezita să treci și pe la muzeu. Mai ”toată ziua” îl găsești aici pe Aurel Filip, un om cu suflet cald și ochi zâmbăreți, care cu drag îți poate sta la dispoziție.
Comorile Banatului te așteaptă la subsolul Catedralei Mitropolitane!
Colorat! Da, e cuvântul potrivit pentru a descrie atmosfera din Timișoara. Pe stradă auzi vobindu-se în limbile mai multor popoare. Oamenii sunt mereu în mișcare dar în același timp, par să trăiască relaxat. Clădirile intră și ele în acest joc al culorilor, mereu diferit. Totuși, în călătoriile mele am învățat că ceea ce se vede la suprafață este doar o mica parte din tot ce pot oferi aceste meleaguri.
Catedrala Mitropoliei Banatului, cel mai mare lăcaș de cult din oraș, mi-a demonstrat acest lucru!
Gigantul cu turle și armură din plăcuțe multicolore este urmat de un interior impresionant prin mărime, picturi și detalii. Un lăcaș pe măsura bănățenilor! Îndrumarea unui iubitor de artă și cultură timișorean nu m-a lăsat să mă opresc doar aici: subsolul catedralei găzduiește o mulțime de comori! În loc de hartă am avut un ajutor de nădejde pentru a le înțelege!
– La subsol se află muzeul de artă bisericească veche, îmi spuse muzeograful, un bătrân preot cu părul și mustața ninse de ani. Sprâncenele negre, ochii sclipitori și vocea blândă voiau să-mi spună de fapt că tinerețea nu ține cont de vârstă.
– Ziggy, ce vei vedea imediat nu ar fi fost posibil fără inițiativa fostului mitropolit Nicolae Corneanu. Să se odihnească în pace!
O urmă de regret și respect i se schiță pe chip.
– Hai cu mine să-ți arat comorile muzeului! mă îmbie el. Glasul lui te făcea să uiți de alte treburi și să fii prezent acolo.
Ușile masive cu gratii s-au deschis, lăsând loc unui coridor îngust cu scări. Am intrat întâi într-un fel de anticameră, plină cu
pietre funerare (cea mai veche este una romană, din secolul II), cruci de piatră, tablouri și steme. Părintele muzeograf și-a intrat în rolul pe care îl juca cu pasiune de aproape 30 de ani. Prin acest om, istoria
catedralei și a muzeului ajungea acum la mine.
– Ciudat, îi spun eu, fixând cu privirea o cruce. De ce au toate inimi?
– Tinere călător, inima este sculptată ca să se arate că între lumea văzută și cea nevăzută este o legătură sufletească permanentă.
Pe un perete se afla o stemă a orașului Caransebeș. Figura hâdă, înfiptă într-un paloș, amintea de vremuri medievale în care pedeapsa cu moartea era ceva obișnuit într-o cetate.
Pe de altă parte sala de expoziție permanentă era o încântare! Peste 3000 de cărți bisericești, 800 de picturi și icoane, 130 de obiecte de rit, veșminte și altele abia așteptau ca cineva să se intereseze de ele.
Cu infinită răbdare și grijă, preotul mi-a explicat istoria orașului și a obiectelor expuse.
– Sunt obiecte de o valoare deosebită Ziggy! Cărțile sunt majoritatea scrise în limba română dar cu caractere chirilice.
Mi-a arătat cărți rare precum Pravila de la Govora, Cazania lui Varlaam sau Biblia lui Cantacuzino de la București. Am văzut o carte cu pagini din piele tăbăcită și o pictură din vremea stăpânirii turcești. Nu am ratat nici necropolele foștilor mitropoliți.
Nici nu am simțit cum două ore au zburat, în timp ce m-am lăsat purtat de poveștile părintelui. E adevărat, descoperisem comorile muzeului. Dar cel mai important, pasiunea- comoara din sufletul acestui om m-a făcut să văd bogățiile aduse din întreg Banatul!
Dacă unii se ocupă de comorile de la suprafaţă, alţii, precum arheologul despre care îţi voi scrie acum, se ocupă să aducă la lumină comorile trecutului îngropate în uitare…
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment