Prieten și dușman – Mureșul în Câmpia Aradului

De zeci, de sute, de mii și chiar de milioane de ani apa își face loc printre roci și coboară din munți până pe întinsele câmpii. Aici, ea șerpuiește lin și sapă cu răbdare un drum pe care să îl păstreze pentru eternitate. Zi de zi, noapte de noapte, indiferent de sezon sau de vreme, apa nu se oprește din treabă și continuă să curgă fără oboseală.

Cu timpul, de-a lungul acestor ape curgătoare oamenii și-au creat locuințe. Așa au apărut satele și orașele care se bucură de abundența adusă de ape. Această abundență nemăsurată înseamnă în multe locuri pământ fertil, hrană, cale de comunicație sau chiar protecție. Fiind atât de mult ajutați de aceste ape curgătoare, oamenii au simțit nevoia să le dea un nume. Acestuia i-au spus Mureș.

Dacii au fost cei care i-au dat acest nume. La început îi spuneau Maris sau Marisos. Aceștia îl considerau un prieten și erau recunoscători pentru darurile acestuia. Îi mulțumeau de fiecare dată când le oferea pește pentru hrană, pământ fertil pentru plantații, protecție împotriva dușmanilor și atunci când se foloseau de el pentru a transporta diferite mărfuri. Când apele înghițeau bucăți mari de pământ sau chiar case, dacii se rugau și cereau iertare pentru abuzurile pe care le-au făcut. Așa se înțelegeau ei cu apele adânci de pe aceste meleaguri care încă curg liniștite și astăzi.

Cu mult timp în urmă, pe vremea când cetățile din câmpia Aradului nu erau încă construite, Mureșul se pregătea să ajungă departe. Cu calm și cu răbdare și-a făcut loc printre dealuri și prin văi până în întinsa câmpie. Aici a început să sape domol o albie cât mai adâncă. Așa a reușit să dăinuie atât de mult în timp.

[mashshare]

ZiggY

Perseverența râului și poveștile cu zei de pe malul Mureșului

Pe malurile Mureșului, copacii seculari și stânci indestructibile de pe vremea zeilor i-au urmărit evoluția. Acestea au păstrat semne ale acestei evoluții și bătrânii satelor sunt singurii care mai pot să le interpreteze. Din fericire pentru mine, întâmplarea face în așa fel că, fiind pe malul Mureșului, m-am întâlnit cu un astfel de om.

– Ziua bună, bătrâne!
– Să trăiești, tinere! Ce faci pe aici?
– Urmăream cursul liniștit al apei. Mă uitam cum a lustruit de-a lungul timpului această stâncă.
– Ehe, tinere. Stânca pe care stai e aici dinaintea râului. Unii spun că zeii ar fi avut aici loc de întâlnire pe vremuri și ar fi folosit stânca pentru diferite inscripții.
– De ce nu se mai văd inscripțiile acum?
– Se văd, dar trebuie să te bagi sub apă și oricum nu ai înțelege nimic. Pe măsură ce râul a început să curgă pe aici, se trasau semne până unde se ridica apa pe atunci. Se făceau estimări până unde o să ajungă peste ani. Perseverența și continuitatea râului au depășit însă orice estimare a celor care au crezut că se oprește.
– Asta înseamnă scrierile de pe stâncă?
– Asta și nu numai. Asta e cel mai ușor de înțeles. Există multe inscripții ale zeilor dar la vârsta mea nu pot intra sub apă să le descifrez. Bunicul meu le știa mai bine și îmi povestea când eram mic. Din păcate nu l-am ascultat destul și acum regret că nu îmi amintesc prea multe.
– Cam despre ce era vorba.
– Îmi amintesc doar de beneficiile apelor mari în această zonă. Se spunea că cu cât vor crește apele, cu atât va fi mai bine pentru oameni.
– Acum așa și este, nu?
– Da, tinere. Ești isteț. Hai să vezi ce ușor se prinde pește aici.
A scos din geanta lui o undiță și s-a așezat cu ea pe stânca pe care stăteam și eu. Nu a durat mult și a scos din apă doi pești grăsunei. Am aprins împreună un foc și am lăsat peștii să se prăjească încet. Când au fost gata, ne-am ospătat cu poftă din ei și am mâncat pe săturate povestind despre drumețiile fiecăruia.

Bogăția Mureșului m-a hrănit și mi-a oferit multe povești demne de a merge mai departe în călătoria pe meleagurile poporului de la care învăț. Abia aștept să povestesc altora de perseverența, prosperitatea și vechimea acestui râu. Mai am de aflat ce vietăți trăiesc pe malurile acestuia.

Echipa Zig Zag prin România