Nici nu se realizaseră sau arătaseră idealurile mele de viață, considerând că dacă sunt o persoană pornită-n viață pe principii morale, atunci lucrurile trebuie să fie frumoase, să funcționeze și totul era contrar acestui lucru. Mă simțeam foarte rău în pielea mea, foarte neputincioasă… situația financiară mi-a creat sentimente de umilință, fiind ajutată de mulți oameni cu alimente, zilnic luam o masă de la cantina socială și în acest context am cunoscut Network Marketing-ul (vânzarea în rețea) într-o formă mai simplă, tip Oriflame. Am început o mică colaborare și am văzut că există o altă lume unde mă simt foarte bine și care funcționează. După aceea am cunoscut o altă companie, apoi alta, până am ajuns la Forever. Deja am înțeles puțin că Network Marketing-ul nu este despre ‹dacă ești printre primii, ai succes›, ci e despre o dezvoltare personală și despre un sistem care funcționează, în care trebuie să iei parte și să faci cópii pentru toată lumea.”
[mashshare]
Network marketing: „școala” care făurește noi destine
Omul, cât trăiește, învață! –iată o idee care mă face să-ți spun o nouă poveste culeasă din orașul de pe Crișul Repede.
Într-o duminică de februarie, natura se însuflețise sub Soarele puternic al amiezii. Un vânticel cald abia își făcea simțită prezența. Traversam Parcul 1 decembrie, cu ochii pe ceas. Mergeam să aflu tainele network marketingului la nivel înalt de la o doamnă care de 17 ani face acest lucru. Voiam să fiu la timp acolo.
Pe drum, îmi limpezeam ființa privind cerul senin de un albastru inocent. Copacii din parc sorbeau cu nesaț lumina Soarelui iar oamenii se bucurau de o plimbare, agale prin acest colț de natură așezat în inima orașului.
Spre mulțumirea mea, ajung puțin mai devreme la locul stabilit. Profit de acest răgaz și deschid o carte ca să prind câteva idei noi. Muzica ambientală crea o atmosferă plăcută, în care puteai să-ți pregătești gândurile pentru o nouă discuție. Ceaiul de mentă aromat adus de chelner trecuse de cele cinci minute de infuzie iar acum se revărsa generos ca un torent în cana cuminte. Aah, mă bucuram de avantajele simple ale punctualității.
Așa cum stabilisem, doamna își face apariția aducând după sine o veselie și o vitalitate contagioase. Cu ochii mari, părul roșcat și fața luminoasă radia un magnetism aparte. Mă studia cu atenție și în același timp voia sincer să mă cunoască.
“Hmm, oamenii care sunt interesați de alți oameni sunt mai carismatici observ eu. Cred că de la network marketing vine. “
– Ziggy, network marketing-ul e un mediu de business genial în care oamenii gândesc altfel. Se încurajează, se motivează, se recunosc unii pe alții.
Ceaiul dumneaei ajunge și povestea prinde ritmul…o poveste în care aflu cum un om se poate ridica de la un nivel de sănătate și financiar scăzut spre noi culmi.
Experiențele sale trăite în domeniul network marketing, de la mult sub 0 la independență financiară și un stil de viață diametral opus mă duc cu gândul la o “ școală” care crează o viață nouă.
Însă era mai mult de atât…o viață nouă e precum piatra aruncată în apă care creează multe cercuri noi pe suprafața ei.
– Oare până unde ajunge influența pe care ați creat-o ca senior manager în Forever ?
– Sunt peste 35 000 de oameni.
Poveștile despre primele victorii în mica echipă și până la seminariile mari internaționale și succesele partenerilor săi de afacere curgeau mai departe. Mă simțeam inspirat de rezultatele dar mai mult, de persoana nouă care devenise în această călătorie!
– Ziggy, am intrat într-un proces continuu în care tot timpul sunt provocată să mă dezvolt și să depășesc zona de confort inițială.
– Așadar, spun eu, decizia de a lucra cu tine însuți nu rămâne niciodată doar în propria curte. Ea merge mai departe influențându-i în bine pe ceilalți din jur.
– Nu puteam să o spun mai bine Ziggy!
Ne-am îmbrățișat la final cu ideea că ne vom revedea pe durata șederii mele în Oradea.
Acum, înțeleg, îmi spun după întâlnire, network marketingul este un vehicul prin care această doamnă nu doar și-a făurit un nou destin, ci a dat voie altora să urmeze același drum al creșterii și dezvoltării! Urma să mă întâlnesc cu câțiva tineri voluntari într-un loc asemănător, dedicat creșterii și dezvoltării, așa că mi-am grăbit pașii spre ei.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025


Leave A Comment