”- Care sunt satisfacțiile unui actor?”
„- Aplauzele de la sfârșit și recunoștința oamenilor când le dai ceva frumos. Poate nu suntem aici foarte cunoscuți și nici pe mine nu mă recunoaște lumea neapărat pe stradă, ceea ce mie îmi convine. Dar după spectacol, cât stau oamenii în picioare și aplaudă, nu-ți trebuie altceva. Nu te mai gândești la partea financiară; știi că ți-ai făcut treaba bine, lumea e fericită și cu asta-basta.”
[mashshare]
Un ceai fierbinte și o discuție despre misiune
Experienţa dansului m-a umplut de energie!După întâlnirea cu tânăra artistă m-am întors entuziasmat la Palatul Vulturului Negru. Intru într-o prăvălie, construită pe locul unei foste berării. Mă așez la o masă cercetând cu atenţie oamenii. Era plăcut să stau acolo, unde nimeni nu mă cunoştea şi să observ gesturile, privirile şi tonalităţile vocilor. Imediat vine la mine o domniță drăguță:
– Dorește domnul un ceai fierbinte? Mă întrebă ea cu un zâmbet fermecător pe chip.
– Desigur, de mentă să fie, răspund eu uşor distras.
O urmăresc pe domnișoara care fuge grăbită să îmi aducă ceaiul și imediat întorc privirea spre fereastră. Mă gândeam la Vulturul Negru și povestea lui. Încă nu am reușit să o descifrez în totalitate. Speram ca, stând aici, să întâlnesc pe cineva de la care să mai aflu câte ceva. Deodată simt o căldură puternică și nările îmi sunt inundate de un parfum puternic de mentă. Nici nu am observat când domnița mi-a adus ceaiul. Sorb cu nesaț din cana mare și când ridic privirea, văd cum un domn puțin grizonat, îmbrăcat ca cei de-ai locului seapropie de mine.
Asta e ce așteptam, îmi spun în gând.
– Salutare Ziggy! Ce te aduce prin acest loc?
– Salutare, spun eu curios de unde îmi știe numele. Am auzit de la mulţi drumeţi de povestea Vulturului Negru. Vreau să lămuresc misterul acesta.
– A fost odată, începu el cu un aer de bun povestitor, un negustor priceput. Toți drumeții îl cunoșteau și trăgeau cu drag la el. Avea în gospodărie un vultur negru de care spunea că face parte din familie. De aici i se trage și numele acestui loc.
– Priceput negustor zici ? Ai avut ocazia să îl cunoști?
– Nu, eu sunt un om al prezentului și un călător între lumi. Îmi schimb rolul din când în când și mă vezi sub altă înfățișare, într-o altă lume. Îmi place să distrez oamenii și să fiu apreciat. Uneori sunt serios, misterios sau chiar mă dau nebun. Oamenii mă urmăresc, se gândesc și chiar își pun întrebări. Îmi place să le transmit un mesaj indirect, să îi fac să se gândească la ceva important pentru vieţile lor. Atunci simt că mi-am făcut treaba și merg mai departe, la următorul rol.
– Cum reușești toate astea?
– Pentru mine e simplu, pentru asta am fost pregătit. Asta îmi e misiunea și mi-o fac cât de bine pot. Acum trebuie să plec, am un ucenic care mă așteaptă. Ştiu că şi tu ai o misiune frumoasă, aceea de a arăta oamenilor ce e mai bun şi mai frumos pe meleagurile acestui popor. Te încurajez să o duci la bun sfârşit! Sănătate Ziggy!
– Numai bine! Răspund eu plin de admiraţie.
Gândul meu era încă la Vulturul Negru dar îmi sunau în cap vorbele acestui domn. Ambii au misiuni clare. Negustorul și-a îndeplinit-o și a rămas viu prin acțiunile sale domnul de mai devreme și-o îndeplinește și o dă mai departe ucenicului său. Discuţia cu el mi-a reamintit că și eu am o misiune de îndeplinit pe meleagurile poporului de la care învăț. Îmi continui drumul dar nu înainte să mulțumesc domniței pentru ceaiul fierbinte.
Oamenii care apar pe scenă cunosc foarte bine mintea omului şi emoţiile pe care le încearcă. Ce-ar fi să aflu mai multe despre asta ? îmi spun eu, pierzându-mă prin mulţimea din centrul oraşului.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025


Leave A Comment