Partener național
Parteneri locali
Veseud11 – cazare în case săsești și peisaje rurale autentice
În Podișul Hârtibaciului, la 6 km sud de orășelul Agnita, am ajuns, după drumuri construite în zig zag, în satul sibian Veseud. Poate fi cuprins într-o privire, mai ales dacă știi locul în care să
10 unități de cazare pe care le-am testat pe timp de pandemie
În acest articol vă prezint 10 unități de cazare pe le-am testat pe timp de pandemie și în care am observat că regulile impuse au fost respectate: în camerele curate și aerisite am găsit dezinfectant,
41 de locuri unice de văzut pe timp de pandemie
Încă de la înființare, din august 2014, Zig Zag prin România și-a propus să promoveze România ca destinație turistică și asta, mai ales, printre români. Să ne cunoaștem povestea. Să călătorim nu doar în orașul
Senzații noi alături de BENZOI | Primul salt cu parașuta
Era într-o zi călduroasă de vară, dar suficient de răcoroasă atunci când mă gândeam că urmează să sar de la o înălțime de 3000 m. Îmi doream un salt cu parașuta de prea mult timp
15 lucruri deranjante la o cameră de hotel | Zig Zag prin România
Multe sunt traseele tale, Românie, și ne place enorm de tare să le parcurgem. Bucurându-ne de fiecare sentiment pe care ni-l aduci atunci când te redescoperim.Însă, ne sunt și mai dragi când ne lipsim de
Prelungim vara cu tricourile Romanian Art and Craft
Nu ratăm ocaziile speciale prin care putem să susținem produsele prietenilor de la Romanian Art and Craft care sunt mereu creativi. De fiecare dată când avem această oportunitate anunțăm apariția unui nou produs la care ei
20+ povești ale oamenilor și locurilor din județul Sibiu
Frumusețea Sibiului nu poate fi exprimată câteva articole și pentru că județul a fost la înălțime, în fiecare zi, am încercat să adunăm cele mai importante informații despre județul transilvănean și am imortalizat peisaje și chipuri reprezentative, toate pentru a vi le oferi vouă.
Sibiu – Sub tălpile tale e istorie!
Nu avem nevoie doar de cărțile de istorie pentru a afla trecutul poporului nostru. Noi am experimentat asta cu o simplă plimbare prin orașul de pe Cibin. Am descoperit lecții de istorie chiar sub pașii
Brandul care promovează România prin suveniruri
Brandul care promovează România prin suveniruri
Piatra Broaștei. La picnic în Cisnădioara
Piatra Broaștei este o atracție turistică mai puțin cunoscută și este un monument al naturii.
Cetatea Cisnădioara și legenda pietrelor globiforme
De la baza cetății până sus, parcurgi un drum în zig-zag iar exact când simți că ai nevoie de o pauză ești ajuns, deja, la cetate. Pe drum sunt amenajate bănci, așa că nu e nevoie să-l parcurgi dintr-o răsuflare.
Încântați de cunoștință, Sibiu!
Când ajungi într-un oraș, vrei să cunoști cât mai multe locuri, să vizitezi cât mai multe obiective turistice, dar mai ales, vrei să auzi secrete, lucruri noi, curiozități.
Satele românești din cel mai mare muzeu în aer liber din țară | Complexul Național Muzeal „ASTRA”
Călătoria noastră prin județul Sibiu a luat sfârșit și pentru că nu ne plac despărțirile, mai tragem puțin de timp. Vă propun să mergem împreună la o plimbare lungă pe aleile celui mai mare muzeu
În zig zag prin cea mai veche grădină zoologică din România
La marginea Sibiului, ascunse printre copacii înalți și bătrâni, trăiesc cele peste 250 de animale și păsări care alcătuiesc familia primei grădini zoologice din România. Istoria ne spune că în timp ce efectua câteva reparații
Cum au fost trași pe sfoară sibienii
Din dorința de a avea cel mai înalt turn al unei biserici, sașii din Sibiu au plecat spre Bistrița pentru a se inspira de la comunitatea de sași din nord.
Cele 45 de reptile din subsolul Casei Albastre
Denumită simplu, după pereții săi albaștri, Casa Albastră, singura clădire din Piața Mare din Sibiu care nu poartă numele vreunui fost proprietar, găzduiește la subsol, 45 de reptile – de la crocodili, șerpi veninoși sau
Povestea lui Fane Tulpan, unul dintre românii care au atins Everestul
Mie îmi place muntele și sunt încântat de fiecare dată când aflu povești ale alpiniștilor sau călătorilor pe munte. Am aflat că în Sibiu îl pot găsi pe Fane sau Teodor Tulpan, unul dintre românii
Arena Platoș și gustul copilăriei. Ce faci când ești dornic de AFARĂ?
Cât de departe ești dispus să mergi pentru câteva momente pline de aventuri?
Dealu Frumos, locul din centrul țării
”Călătorule, nu uita, tocmai ai trecut prin centrul țării!”. E semnul de la intrarea în Dealu Frumos, satul cu o poveste unică.
Ultimul cojocar din Țara Hârtibaciului
De 55 de ani, domnul Trif din Alțâna face cojoace. A început la 13 ani și a învățat de la unul dintre vechii cojocari ai satului. Obiceiul s-a păstrat în familie, pentru că Aurelian Trif a
Țiglăria de la Apoș
Când afli că Prințul Charles al Marii Britanii a vizitat un loc din România, sigur, e un motiv de mândrie. Dar ce ai spune dacă ai ști că același prinț al Regatului Unit a făcut
Muzeul Casa cu Păpuși din Agnita
O sută optzeci de păpuși îmbrăcate în straie de sărbătoare te așteaptă să le calci pragul la Muzeul Casa cu Păpuși din Agnita, în Țara Hârtibaciului. Noi îți spunem că e cea mai bună cale să