Visul dulce al libertății

Parcul Reconcilierii din Arad, este locul care mi-a reamintit de un episod din istoria poporului de la care învăț: Revoluția de la 1848.

Muzeele, discuțiile și cărțile citite mi-au spus povestea celor 13 generali din armata austriacă executați pentru că s-au alăturat mișcării revoluționare. Maghiarii au pierdut bătălia atunci!
Memoria îmi readucea în prim plan vizita de la Castelul Bohuș din Șiria, unde trupele maghiare au capitulat în 1849.
Statuia Libertății venea acum să-mi confirme cele aflate printr-o imagine impunătoare: Femeia care ținea cu mâna dreaptă ridicată cununa păcii. În mâna stângă se afla abia, sprijinită pe sol. La baza monumentului erau celelalte statui din ansamblu, la fel de frumoase și chipurile celor 13 uciși.

M-am apropiat de statuie ignorând tot ce se întâmpla în jurul meu. Voiam să înțeleg mai bine ce se petrecuse atunci.
Ating, rând pe rând, cu mâna chipurile generalilor: Aulich Lajos, Damjanich János, Dessewffy Arisztid, Kiss Ernő, Knezić Károly, Láhner György, Lázár Vilmos, Leiningen-Westerburg Károly, Nagysándor József, Poeltenberg Ernő, Schweidel József, Török Ignác și Vécsey Károly.

Când am ajuns la ultimul, am închis ochii.
– Oh, strămoși ai acestor meleaguri, murmur eu, ajutați-mă să văd înapoi în trecut!
Imagini succesive se derulau rapid în mintea mea: înrolarea în armată, luptele la care au participat sau momentul întâlnirii celor 13 generali pentru a discuta despre dorința lor de libertate.
Ritmul apariției fiecărei scene era foarte rapid.
Un nou val venea: uciderea celor 13, înmormântarea lor, ridicarea statuii, controversele pentru menținerea ei și vandalizarea monumentului la un moment dat.
Ritmul încetinea! O ultimă imagine cu cei 13 generali apărea. Erau toți în uniforme militare!
Arisztid Dessewffy luă cuvântul:
– Ziggy, ai cerut să afli ce s-a întâmplat atunci. Ei bine, ține minte că indiferent de ce s-a întâmplat cu noi și de vorbele spuse după moarte, noi am fost mânați de sentimentul de libertate. Era vremea ca atunci, la 1848 popoarele să-și afirme identitatea. Nu era doar dorința noastră ci a tuturor popoarelor de pe bătrânul continent. Am pierdut atunci dar exemplul nostru a rămas!
După primul război mondial libertatea și unitatea pe care le-am căutat noi s-au înfăptuit. Cele două popoare, cel de la care tu înveți și cel maghiar au devenit state independente. Sacrificiul nostru a meritat!

Deschid ochii! Rămăsesem așa, în transă, timp de câteva minute…Imaginile mă tulburaseră. Aduceau la suprafață suferințe rămase în memoria colectivă a oamenilor. Mi-am dat seama că am de ce să fiu recunoscător. Călătoream nestingherit pe meleagurile pe care odinioară oamenii mureau pentru a susține cauza în care credeau.
– Mulțumesc pentru aceste răspunsuri, spun către chipurile celor 13 generali. Odihniți-vă în pace!
Am plecat mai departe pentru a explora o nouă filă din istoria Aradului: comunitatea sârbească.